Christine Thellmann s-a întors cu un rezultat de excepţie de la ediţia din acest an a Maratonului Apuseni.
Autor: Alex PÎNTEA
Medieşeanca a câştigat competiția de 42,8 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 2.230 de metri, la categoria 16-29 ani, iar la categoria Open s-a clasat pe poziţia a cincea. Performanţa este una mai bună decât înregistrată la ediţia de anul trecut, atunci când Christine a ocupat locul 5 la categoria sa de vârstă şi locul 12 la general. La fel a fost şi timpul obţinut în acest an, cu aproape 40 de minute mai bun faţă de cel din 2013. Alături de Christine Thellmann, care a încheiat proba în 6 ore, 40 de minute și 49 de secunde, au mai concurat la Maratonul Apuseni alţi trei medieşeni. Este vorba de Marius Gabriel Rus, Dan Caba şi Peter Grezer.
Maratonul Apuseni | foto: Ioan BINDEANU |
Unic în Transilvania
Cea de-a patra ediţie a Maratonului Apuseni s-a desfăşurat sâmbăta trecută, fiind un eveniment sportiv de amploare, unic în Transilvania. În ultimii doi ani, acesta a reuşit performanţe impresionante, adunând la start aproximativ 520 de participanţi, majoritatea din România, dar şi din Bulgaria, Anglia, Norvegia, Cuba, Etiopia şi Statele Unite ale Americii. Startul şi sosirea au avut loc la pensiunea „Skiland“ din Băişoara, iar circuitul a străbătut zona de sud-est a masivului Gilău - Muntele Mare. Traseul a inclus drumuri publice, drumuri forestiere şi poteci montane marcate sau nemarcate, iar concurenții au la dispoziție şapte popasuri pentru alimentare și hidratare.
La categoria câștigată de Cristina Thellmann a mai participat și sibianca Cristina Trancă, al cărei timp de 7 ore, 24 de minute și 6 secunde a clasat-o pe poziția a treia a clasamentului.