De ce iubesc sărbătoarea? Pentru că orice sărbătoare e o evadare din rutina cotidianului, din dimensiunea materială a existenţei umane şi o postare în dimensiunea spirituală a vieţii.
Autor: Ilie URSACHI
Orice sărbătoare ne atenţionează asupra identităţii noastre spirituale, asupra demnităţii noastre de cetăţeni ai cerului, amintindu-ne că suntem chipul slavei lui Dumnezeu, deşi purtăm rănile păcatelor. Sărbătoarea creează, în dimensiunea liturgică a timpului, acel prezent continuu sau veşnicul prezent, care ne face, într-un fel, martori ai evenimentelor comemorate, contemporani cu ele. E puţin, oare, că fiecare Sfânta Liturghie, ca reactualizare a vieţii lui Hristos, ne face contemporani şi martori ai morţii şi învierii Lui şi că suntem chemaţi, ca în noaptea de Paşti, să primim Lumina, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Domnului? Ba mai mult, împărtăşirea cu Sfintele Taine are şi un aspect eshatologic, fiind o pregustare din ospăţul ceresc al Împărăţiei celei veşnice. Apoi celelalte sărbători ni-i aduc alături pe sfinţi. Ce-ţi poţi dori mai mult decât să fii întotdeauna în jurul sfinţilor şi împreună cu ei, în duh de rugăciune şi aleasă comuniune de dragoste, care preamăreşte pe Dumnezeu şi mântuieşte pe om?
De ce iubesc sărbătoarea? Pentru că orice sărbătoare, cu lumina şi frumuseţea ei divină, sparge umbrele şi tenebrele fioroase ce prind a se lăţi peste nepăsarea noastră de fiecare zi. Sărbătoarea e asemenea unei oaze în pustiu, asemenea unui răsărit de soare care împrăştie întunericul. Orice sărbătoare e o arvună a bucuriei veşnice sau chiar un început de veşnicie. Duhoarea ameţitoare a păcatului e risipită şi ea de mireasma plăcută a sfinţirii pe care o poartă în ea o astfel de zi. Trebuie să ştim însă că sărbătoarea nu punctează în mod izolat viaţa omului şi nici nu o fragmentează. Că nu-l transformă pe acesta într-un creştin de duminică sau de sărbătoare care, pentru câteva ore, ştie să treacă drept smerit şi evlavios în faţa oamenilor (nu şi a lui Dumnezeu), adică altul şi altfel decât este în realitate, şi nici nu-i împarte viaţa în fragmente anoste, ce ar contrasta cu dinamica şi încărcătura spirituală a unei sărbători. Un creştin autentic nu se manifestă doar în sau între sărbători, ci el ştie să trăiască mereu în duh de sărbătoare, poartă mereu pe chipul lui bucuria Învierii şi nădejdea veşnicei fericiri. De aici optimismul şi încrederea caracteristice creştinismului şi Ortodoxiei, în special.
De aceea iubesc eu sărbătoarea! Pentru că la fiecare prilej de acest fel auzim parcă pe Hristos şi pe sfinţi şoptindu-ne nouă, celor mult încercaţi în aşteptarea arătării Marii Sărbători a Veşniciei: „Bucuraţi-vă!“
