joi, 27 februarie 2014

Publicat la 2/27/2014 09:56:00 a.m. de Anonim

Un medieşean, o remorcă, două infracţiuni

Un medieşean de 36 de ani este cercetat penal, după ce a fost prins cu o remorcă reînmatriculată prin comuna Dârlos. În plus, şoferul avea permisul suspendat. "În data de 26 februarie, un bărbat domiciliat în municipiul Mediaş a fost depistat conducând un autoturism pe strada Principală din localitatea Dârlos, având dreptul de a conduce suspendat. În urma verificărilor efectuate, s-a constat faptul că remorca tractată de autoturism nu era înmatriculată, având plăcuţe cu număr de înmatriculare ce a aparţinut unui alt autovehicul, radiat din circulaţie. Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.2 din Codul Penal şi respectiv aceea de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.2 din Codul Penal", anunţă biroul de presă al IPJ Sibiu. (A. L.)
    Trimite prin e-mail