Pentru cvasiunanimitatea locuitorilor din municipiul de pe Târnava Mare, ziua de 11 februarie 20l4 este o zi obişnuită, o zi de iarnă mai mult sau mai puţin, cu ceva zăpadă sau deloc, cu temperaturi mai scăzute sau nu. Este o zi, acolo, în calendar, ca la începutul fiecărui început de an. Pentru familia Lörincz, de pe strada Târgului nr. 38, această zi este una memorabilă.
Autor: Gheorghe BUŞOIU
Toţi membrii familiei, unii trăind în ţară, alţii pe alte meleaguri, se strâng cu toţii pentru a sărbători un eveniment cum rar se mai întâmplă. Cel mai în vârstă membru al familiei, Vera Lörincz, împlineşte 100 de ani de viaţă. Îşi schimbă prefixul... într-unul de trei cifre. La împlinirea a 80 de ani, marea majoritate din cei prezenţi în preajma sărbătoritei de acum o aniversau şi atunci. După avalanşa de urări de bine, de sănătate şi de „la mulţi ani!“, „Vera néni“, cum e alintată de toţi cei apropiaţi, cu o privire caldă şi un zâmbet şugubăţ, ne-a dat o replică plină de entuziasm: „Măi copii, dacă ar fi să trăiesc după cum mi-aţi urat, ar trebui să ajung la l00 de ani!“. Absolut nimeni prezenţi n-ar fi putut bănui că spusele lui tanti Vera vor constitui adevărul gol-goluţ.
Un om obişnuit
Întreba-se-vor mulţi dintre cititorii acestor însemnări cine este persoana respectivă? Ce hram poartă? Unde s-a născut? Care este miracolul ajungerii la această vârstă de 20 de luştri de viaţă? Doamna Vera Lörincz nu este nici pe departe o persoană ieşită din comun. A trudit cu suflet în toate locurile de muncă în care a fost angajată, fie într-o fabrică de bomboane de lângă Budapesta, fie remaind ciorapi, fie ca bucătăreasă în municipiul Mediaş.
135 de fabrici la 8.700 de locuitori
S-a născut în urmă cu 100 de ani în satul Căpâlniţa din judeţul Harghita, într-o familie cu şapte copii, dintre care cinci fete şi doi băieţi. Datorită condiţiilor materiale extrem de precare ale locuitorilor din Secuime, la începutul secolului al XX-lea, cei mai mulţi dintre tinerii familiilor de ţărani emigrau spre centrele industriale din Podişul Transilvaniei, în căutarea unor locuri de muncă. Din familia Lörincz, trei dintre fete - Vera, Erzsébet şi Amalia - au poposit în oraşul de pe Târnava Mare, angajându-se ca muncitoare. Statisticile vremii menţionează că, în acea vreme, în municipiul Mediaş existau 135 de fabrici şi depozite comerciale la doar 8.700 de locuitori. Se întâmpla în anii ´30.
Vizită cu final neaşteptat
 |
| Vera LORINCZ |
Zeci de ani, Vera néni a lucrat ca bucătăreasă la mai multe restaurante din oraş. Fiul doamnei Vera, Ştefan, a mărturisit că intenţionat au ales restaurantul „Traube“ (fostul restaurant „Târnava“) pentru masa aniversară de acum, pentru că mama sa aici şi-a făcut debutul ca bucătăreasă şi aici a şi lucrat cel mai mult timp. În toţi aceşti ani, a avut prilejul de a cunoaşte fel de fel de oameni. Printre ei s-a numărat şi Nicolae Ceauşescu, înainte ca acesta să ajungă secretarul general al PCR, însă întâlnirea nu a decurs chiar cum se aşteptau medieşenii. Ceauşescu conducea o delegaţie în municipiul Târgu Mureş pentru rezolvarea unor probleme ale organizaţiei locale de partid. De aici s-a dat un telefon că va trece şi pe la Mediaş. Pe atunci, Vera néni lucra ca bucătăreasă la hotelul comitetul municipal de partid şi şefii ei, obedienţi până-n măduva oaselor, au făcut o mobilizare generală. Prin urmare, au mai adus un bucătar de la un restaurant din oraş şi doi chelneri şi au început pregătirile. Au gătit mâncăruri alese, au adus băuturi dintre cele mai fine şi au aşteptat oaspeţii. După venirea acestora şi după saluturile şi prezentările de rigoare, unul dintre chelneri a mers la şeful delegaţiei, adresându-i-se cu sfială: „Tovarăşe Ceauşescu, vă putem servi primul fel de mâncare?“. Acesta n-a dat niciun răspuns, ca şi când n-ar fi auzit întrebarea, dar, fixându-l pe interlocutor cu privirea lui pătrunzătoare, l-a întrebat: „Aveţi cafele pregătite?“. „Da, sigur!“, a venit răspunsul prompt. „Ei, atunci daţi-ne câte-o cafea“, s-a mulţumit să comande Ceauşescu. Preţ de o jumătate de oră, cât au sorbit licoarea neagră, mai-marii comunişti au sporovăit de fel de fel de lucruri. Apoi, la semnalul lui Ceauşescu, toţi cei prezenţi s-au ridicat milităreşte şi s-au îndreptat spre cele două sau trei maşini parcate în stradă, iar şoferii au pornit motoarele. După câte o turaţie scurtă, au pornit spre Sibiu. Bucătarii, chelnerii, cameristele şi îngrijitoarele de curăţenie au rămas cu ochii-n soare. Dar atâta muncă nu avea să fie degeaba: s-au aşternut la un ospăţ inopinat. „Fără voia, dar spre binele lor, servitorii au ajuns la masa bogaţilor. Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci-i pentru cine se nimereşte“, conchide Ştefan Lörincz.
Muncă şi dăruire
Întrebaţi care este secretul longevităţii doamnei Vera, membrii familiei au mărturisit că munca neobosită şi energia pozitivă de care dă dovadă au ajutat-o să prindă centenarul. Peste tot pe unde a locuit, Vera Lörincz îşi petrecea timpul cu mare drag ocupându-se de grădină. Şi pe lângă casa în care locuieşte în prezent, într-o grădină destul de întinsă, până mai ieri o vedeai robotind în permanenţă, de primăvară până-n toamnă şi de dimineaţa până seara. Ba dând cu sapa la un strat de morcovi sau pătrunjel, ba rupând o pălămidă, ba ciugulind iarba dintre straturi. La un veac de existenţă, sărbătorita se bucură de o sănătate destul de bună, având doar unele probleme nesemnificative de auz şi vedere şi ajutându-se de o cârjă sau de un cărucior pentru deplasare. Acum, în strălucita zi a aniversării, membrii familiei, rudele, prietenii, vecinii şi absolut toţi cei care o cunosc pe doamna Lörincz Vera îi urează clipe minunate, zile însorite şi fericite şi să se bucure de sănătate, că-i mai bună decât toate. Să aibă un viitor liniştit şi tihnit precum i-a fost trecutul, acest trecut întins pe o sută de ani.
La un pas de moarte
În perioada 1914-2014, România a avut nouă şefi de stat, de la Carol I la Traian Băsescu, au trăit două conflagraţii mondiale, trei dictaturi, o naţionalizare şi multe alte momente de cotitură. Din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, doamna Vera îşi aminteşte şi acum că, plecând de la Odorhei spre satul Căpâlniţa, la părinţi, unde se afla copilul ei, în vârstă de un an, a fost prinsă într-o încleştare armată fără precedent între nemţi şi Armata Roşie. Puternicul schimb de focuri petrecut în zona Homorodului a obligat-o să se ascundă într-o şură, alături de câţiva localnici, unde au stat pitiţi ore în şir, până s-a terminat canonada. Abia spre seară, după ce încleştarea a încetat, oamenii s-au grăbit către casele lor. După câteva ore bune, şi Vera Lörincz a ajuns în satul natal, unde a putut să-şi strângă pruncul la sân.
