Municipiul de pe Târnava Mare a intrat şi în acest an în competiţia organizată de societatea Eco-Rom Ambalaje. La finalul celor şase luni, câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul Reciclării“ şi marele premiu: o zonă eco Wi-Fi.
Autor: Alex PÎNTEA
Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei „Punctul Verde“ în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a lansat cea de-a doua ediţie a competiţiei „Oraşul Reciclării“. Competiţia, care se desfăşoară sub patronajul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, se adresează primăriilor de municipii.
32 de oraşe
Competiţia „Oraşul Reciclării“ se desfăşoară în perioada ianuarie – iunie, Mediaşul fiind implicat alături de alte 31 de municipalităţi din întreaga ţară. „«Bătălia reciclării» are loc în perioada ianuarie – 30 iunie 2014, iar primăriile înscrise se vor lupta pe mai multe fronturi. Concret, este vorba de cel al calităţii serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, al celor mai bune «muniţii» de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru a separa deşeurile şi, în final, al celor mai mari cantităţi de deşeuri de ambalaje colectate“, spune Anca Băra, responsabil relaţii în cadrul societăţii ECO-SAL.
Ţintesc mai sus
La prima ediţie a competiţiei organizată de Eco-Rom Ambalaje, municipiul Mediaş a câştigat premiul de excelenţă la categoria „Luptător“. De asemenea, s-a numărat printre municipalităţiile care au colectat separat cele mai multe deșeuri de ambalaje pe cap de locuitor. Anul acesta, Mediaşul ţinteşte mai sus. „După reuşita de la prima ediţie, Mediaşul a răspuns pozitiv şi celei de-a doua chemări la luptă, alături de alte 31 de municipalităţi în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare separată. Pe această cale, facem un apel către medieşeni să colecteze selectiv cât mai multe deşeuri şi să se implice activ în această competiţie“, adaugă Anca Băra. În prezent, 274 de containere destinate colectării separate a deșeurilor de ambalaje sunt puse la dispoziţia populaţiei municipiului Mediaş printr-un parteneriat între Eco-Rom Ambalaje, Primăria Mediaş şi societatea locală de salubritate ECO-SAL.
Lorita CONSTANTINESCU | director Comunicare, Eco-Rom Ambalaje:
„În era internetului şi a trendului eco, este necesar să ne aliniem tendinţelor actuale şi să le oferim oamenilor zone moderne, în care îşi pot petrece timpul liber într-un mod educativ. Acesta este unul dintre motivele pentru care am organizat competiţia Eco Wi-Fi Zone Design, o iniţiativă prin care sperăm ca oamenii să înţeleagă importanţa unui comportament responsabil faţă de mediu şi a colectării separate a deşeurilor de ambalaje. Proiectul câştigător va prinde viaţă în oraşul care va obţine titlul de «Oraşul Reciclării 2014» în cadrul competiţiei cu acelaşi nume.“
Internet gratis pentru medieşeni
La finalul celor şase luni, câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul Reciclării“ şi marele premiu, care constă în amenajarea unei zone Wi-Fi, în valoare de 12.000 de euro, cu locuri de relaxare, suporturi pentru biciclete, acces la internet gratuit, panouri fotovoltaice şi zone de colectare separată a deşeurilor de ambalaje. Conceptul acestui spaţiu a fost ales în urma unui concurs la care au participat 68 de proiecte realizate de tineri arhitecţi sau designeri. Proiectul câştigător, „DECO – conectare, colectare“, a fost realizat de trei absolvenţi ai Universităţii „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Oraşele participante
• Arad
• Bacău
• Bârlad
• Braşov
• Brăila
• Călăraşi
• Cluj-Napoca
• Constanţa
• Craiova
• Deva
• Drobeta-Turnu Severin
• Focşani
• Galaţi
• Iaşi
• Mediaş
• Miercurea Ciuc
• Odorheiu Secuiesc
• Oradea
• Ploieşti
• Roman
• Satu Mare
• Sfântu Gheorghe
• Slatina
• Slobozia
• Suceava
• Târgu Jiu
• Târgu Secuiesc
• Tulcea
• Vaslui
• Zalău
• Bucureşti – Sector 3
• Bucureşti – Sector 6