joi, 23 ianuarie 2014

Publicat la 1/23/2014 12:59:00 p.m. de Redacţie

Accidente „la indigo“ pe DN14

inspector principal Ion Mogoşanu
Drumul Naţional 14 a fost scena a două accidente foarte asemănătoare petrecute la un interval de doar patru zile. Ambele au avut loc la ieşirea din comuna Târnava spre oraşul Copşa Mică, iar cauza a fost aceeaşi: neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Poliţiştii medieşeni intensifică acţiunile de prevenire.


Autor: Alex PÎNTEA

Mai întâi, la mijlocul săptămânii trecute, un autoturism Dacia Logan nu a adaptat viteza în curbă, a pătruns pe contrasens şi s-a ciocnit de un Mitsubishi. În urma impactului, trei persoane au fost rănite şi au ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Municipal Mediaş. Apoi, duminica trecută, un conducător auto din municipiul Mediaş nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un alt autoturism care circula regulamentar la ieşirea din Târnava spre Copşa Mică. Accidentul de circulaţie s-a produs exact în acelaşi loc în care a avut loc primul eveniment, cu patru zile în urmă. Cercetările în cele două cazuri sunt continuate de către poliţiştii rutieri. În cursul zilei de luni, tot pe Drumul Naţional 14, între localităţile Târnava şi Copşa Mică, a avut loc un autoaccident. Conducătorul auto al unui Volkswagen Golf a ajuns cu maşina în şanţ, după ce i-a explodat o roată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Accent pe prevenire

Poliţiştii medieşeni şi-au intensificat activităţile preventive. Măsura a fost luată în urma accidentelor de circulaţie petrecute în ultima perioadă, atât pe raza municipiului, cât şi pe Drumul Naţional 14, şi face parte dintr-un plan derulat la nivelul Serviciului Rutier Sibiu. „Agenţii de circulaţie acţionează în special pe linia excesului de viteză, a depăşirilor neregulamentare şi a indisciplinei pietonilor. Intensificarea activităţilor preventive vine ca urmare a accidentelor petrecute în ultimele zile atât în Mediaş, dar şi pe Drumul Naţional 14”, motivează inspectorul principal Ion Mogoşanu, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş.
    Trimite prin e-mail