joi, 28 noiembrie 2013

Publicat la 11/28/2013 06:01:00 a.m. de Anonim

Grevă de avertisment la spital

Personalul medico-sanitar din cadrul Spitalului Municipal Mediaş s-a alăturat colegilor din toată ţara, luni dimineaţa, şi s-a aflat în grevă de avertisment între orele 8 şi 10. Pentru astăzi, ei sunt hotărâţi să înceapă greva generală.

Spitalul Municipal Mediaş
Acţiunea de protest a fost organizată de Federaţia Sanitas, iar principalele revendicări au vizat creşterea salariilor, deblocarea unor posturi şi alocarea a minimum 6 procente din PIB pentru sănătate. La Mediaş, câteva zeci de medici şi asistente nu au lucrat între orele 8 şi 10, iar astăzi ar putea intra în grevă generală, asta dacă negocierile cu Ministerul Sănătăţii nu vor avea rezultatul dorit de sindicalişti.
La nivel naţional, aproape 100.000 de angajaţi din sistemul sanitar au participat la greva de avertisment. Creşterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar, deblocarea a peste 1.200 de posturi în sistem şi un nou contract colectiv de muncă au fost printre subiectele discutate la întâlnirea care a avut loc luni la Ministerul Sănătăţii. Guvernul a avizat, ieri, plata dublă a personalului medical pentru zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi sărbători, şi a aprobat suplimentarea bugetului Sănătăţii cu 200 de milioane de lei, în vederea plăţii arieratelor, a anunţat ministrul Nicolăescu, care a declarat că astfel ar putea înceta greva medicilor (A. P.)
    Trimite prin e-mail