„Lumea merge urât astăzi, pentru că toţi spun mari «adevăruri», care însă nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci şi marile adevăruri au valoare doar atunci când ies din guri adevărate şi prind rădăcină numai în oamenii binevoitori şi în cei care au mintea curată.“
Autor: pr. Constantin NECULA
Aşa începe unul din capetele cărţii sale despre „Trezire duhovnicească“ cunoscutul Paisie Aghioritul [Cuvinte II, Trezire duhovnicească, Schitu Lacu, Sf. Munte Athos, 2000, p. 75].
Discernământ
La timpul „electoral“ care pare că nu se mai termină, ne va fi greu să ne ţinem treji pentru Hristos? Ne vom aduce oare aminte că discernământul este umplut de o iubire înnobilată de jertfirea de sine şi smerenie? În contact cu dulcegăraia mincinoasă ce ne va umple toţi porii informaţiei, vom putea să opunem oare amăreala de medicament a rostirii adevărului? Ne vom lăsa oare furaţi de peisajul gropii de gunoi care este politichia românească, bazată pe jaf şi hoţie, banditism economic? Vom reuşi oare să nu lăsăm evlavia a fi însoţită de îngustimea de minte care face gândirea să fie „boanta“ tocită de „litera legii“? Şi, Doamne, câte întrebări de genul acesta nu-şi aşteaptă răspunsul prin fapta noastră, în deplin echilibru duhovnicesc, la vremea de acum!
A fi creştin
Puşi pe criticarea spaţiului social şi ecclesial în care ne străbatem Golgotele, riscăm, nu o dată, să ne asumăm identitatea de creştin doar la „paradele“ purtate în alămuri şi chimvale, şi nu în viaţa de zi cu zi, de oră cu oră, de secundă cu secundă. Şi-aceasta trebuie împlinit nu ca şi cum ne-am afla situaţi în faţa unui pluton de execuţie care, în loc de arme, ar avea câte o lupă măritoare îndreptată spre noi şi faptele noastre, ci mereu aducându-ne aminte că ne aflăm în faţa şi în slujba lui Hristos. Şi-această stare ne cere sinceritate duhovnicească, aceea plină de Duh Sfânt, care ne face smeriţi în duh, dar nu pentru altele, ci pentru Hristos. [Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că „mulţi sunt săraci cu duhul, dar nu pentru Hristos...“) Şi iaraşi, nu dintr-o lumească politeţe, că aşa zice cutare sau cutare hotărâre a Consiliului Europei, ci pentru că mi-e drag de Hristos, nu pot vieţui fără El, nu mă pot mişca fără El, Hristos – aerul meu de respirat; Hristos – sensul meu de-a fi; rupt de sensul acela orgolios, publicitar, care zice: „Fac asta ca să plac oamenilor“.
Îmbărbătare
Psalmistul ne spune: „Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, ca să nu mă clatin“ (Psalm 15, 8]; Şi, cu adevărat, prezenţa lui Dumnezeu dăruieşte o „imbatabilitate“ duhovnicească ce naşte sinceritatea duhovnicească. Dar, pentru dobândirea ei, să nu uităm spusa Proorocului: „Blestemat să fie cel ce face lucrurile Domnului cu lenevie“ (Ieremia 31, 10]. Altfel, încadraţi în această dezastruoasă „generaţie a nepăsării“, n-avem nici o şansă să vedem Lumina cea adevărată. Să fim sinceri în Duhul lui Dumnezeu!
