Două minuni prezentate de Mântuitorul Hristos, una mai minunată decât cealaltă. Evanghelia ne prezintă mai întâi pregătirea pentru minunea pe care a făcut-o Hristos la învierea fiicei lui Iair.
Autor: ÎPS dr. Laurenţiu STREZA, Mitropolitul Ardealului
Mai-marele sinagogii - deci un om învăţat, un om care nu L-a recunoscut sau Îl cunoştea doar teoretic pe Mântuitorul, ştiind că trebuie să vină un Mântuitor -, auzind de minunile pe care le făcuse Mântuitorul Hristos şi fiind într-o situaţie deosebită (fiica lui, care avea doar 12 ani, era bolnavă, pe moarte), a alergat la Mântuitorul, a îngenuncheat şi a zis: „Doamne, fiica mea este bolnavă. Ai milă de mine!“.
Iată, întâi, gestul acesta teologic, sau lucrarea, întâietatea pe care o are Mântuitorul Hristos faţă de Vechiul Testament. Biserica lui Hristos este Biserica pe care o avem noi. Sinagoga a fost partea pregătitoare, deoarece mai-marele sinagogii a îngenuncheat înaintea Mântuitorului şi a primit, într-adevăr, ce a cerut.
Vindecată pe loc
În timp ce acesta s-a apropiat de Hristos, a venit cineva şi i-a zis: „Nu-L mai supăra pe Învăţător“. Acesta care a venit nu credea în Hristos, ca Mântuitor: „Nu-L mai supăra, că fiica ta a murit!“. Mântuitorul nu a zis nimic şi, pentru ca să-l pregătească în plus pe Iair, a acceptat, a rânduit să mai facă o minune, să-l întărească pe el. Era o mare mulţime, multă lume care Îl înghesuia şi, la un moment dat, Mântuitorul Se opreşte şi spune: „Cine s-a atins de Mine?”. Ucenicii L-au privit şi cel mai mare dintre ucenici I-a spus: „Învăţătorule... Nu Te supăra - am spune noi -, dar nu înţelegem. Toată lumea Te înghesuie, toată lumea se atinge de Tine, doreşte să se atingă de Tine, şi Tu spui cine s-a atins de Mine?!...“ Mântuitorul precizează: „S-a atins de Mine cineva, pentru că am simţit puterea care a ieşit din Mine”. Fusese o femeie, care-şi cheltuise toată averea sa la doctori şi nu a putut fi vindecată. În momentul în care s-a atins de poala hainei Mântuitorului Hristos, a simţit o putere care a intrat în ea şi care a tămăduit-o dintr-o dată. Văzând că este descoperită, aceasta s-a apropiat de Hristos: „Eu sunt, Doamne!”. Şi atunci a primit acea sentinţă mântuitoare: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit!“.
Adormirea în Domnul
A doua minune a săvârşit-o Mântuitorul în casa lui Iair, unde a murit fiica acestuia. Mântuitorul rosteşte câteva cuvinte de îmbărbătare: „Nu te teme, fiica ta n-a murit, ci doarme!”. Cei care au auzit au început să privească-mprejur, cum am zice noi, să zâmbească: „Cum să doarmă, dacă noi am constatat şi am văzut, într-adevăr, că ea e moartă?!”. Dar Mântuitorul a rostit un cuvânt profetic, un cuvânt care exprimă puterea Lui dumnezeiască şi apoi credinţa noastră că moartea nu este pentru noi o trecere în nefiinţă, ci e doar o adormire, până la cea de-a doua venire. Apoi a intrat în casă, unde era fata moartă, a prins-o de mână şi a zis: „Tabita, scoală-te! Scoală-te, fetiţo!...“ Şi atunci s-a întors sufletul în ea, s-a trezit, s-a ridicat şi, ca semn că, într-adevăr, n-a fost un fapt de acesta magic, le-a zis părinţilor: „Daţi-i fetiţei să mănânce“.
Semnificaţii
Un cuvânt bun de la Sf. Părinţi spune că trebuie să fim aşa de bine pregătiţi ca şi cum am muri mâine, dar să avem şi atâta nădejde, încât să ne credem nemuritori, ca şi cum n-am muri niciodată. Aşa să trăim, să nu ne fie frică dacă murim mâine, dar să avem şi această conştiinţă: dragoste şi dorinţă de a ne pregăti, ca şi cum mâine soseşte sfârşitul. Amin!
