vineri, 4 octombrie 2013

Publicat la 10/04/2013 12:56:00 p.m. de Anonim

Ministerul Transporturilor le va construi medieşenilor porţi împotriva zgomotului

Municipiul de pe Târnava Mare va fi împărţit în două cu panouri fonoabsorbante înalte de trei metri, care vor fi amplasate de o parte şi de cealaltă a căii ferate.


Autor: Alex PÎNTEA

Deputatul Gheorghe Roman a adresat o întrebare Ministerului Transporturilor cu privire la materialul din care vor fi construite panourile şi consideră că ar bine ca aceastea să nu fie realizate din beton. Parlamentarul a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a solicitat detalii despre materialul din care vor fi construite respectivele panouri. „Odată cu finalizarea lucrărilor la calea ferată, urmează ca de o parte şi alta a acesteia să se monteze panouri  fonoabsorbante. Asta înseamnă că, de o parte şi alta a căii ferate, Mediaşul urmează să fie separat de aceste panouri înalte de aproximativ trei metri. În ceea ce mă priveşte, am cerut Ministrului Transporturilor detalii în legătură cu materialul din care urmează să fie confecţionate panourile respective. În cazul în care acestea sunt pregătite a fi montate din beton, am cerut să se revină şi să fie montate din aluminiu. Este foarte clar că panourile din beton ar produce un mare disconfort locuitorilor municipiului Mediaş, motiv pentru care îi invit şi pe ceilalţi oameni politici şi pe cei din administraţia locală să intervină, astfel încât panourile care urmează să fie montate în Mediaş să fie din aluminiu“, a subliniat Roman. Staţia SNCFR Mediaş este prinsă într-un proiect de reabilitare finanţat din fonduri europene. Acesta se referă la reabilitarea integrală a liniei de cale ferată Braşov - Simeria, componentă a Coridorului IV Pan – European.
    Trimite prin e-mail