vineri, 16 august 2013

Publicat la 8/16/2013 10:33:00 a.m. de Redacţie

Biertan, patria filmului horror | PROGRAMUL ŞI ATRACŢIILE FESTIVALULUI

foto: Gabriel Aldea

Festivalul de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“, primul şi singurul festival de gen din România, a început miercuri la Biertan.


Autor: Alex PÎNTEA

EducaTIFF
Timp de cinci zile, cinefilii vor avea parte de 24 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, şi tot atâtea scurtmetraje fantastice. Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziţia de măşti mitologice realizate de Vasile Şuşca, concertul „Ispăşirea curuţilor“ susţinut de cvartetul Einuiea în incinta bisericii fortificate, spectacolul Crispus: The Art of Fire şi petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Ţăruş”.

Biblioteca Fantastică

La iniţiativa echipei festivalului, anul acesta se vor pune bazele Bibliotecii Fantastice. Cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitaţi la festival cu câte un volum de proză SF, horror, policier sau fantastic, pentru care vor primi un cocktail special „Lună Plină“.

Clasice digitalizate

În afara competiţiilor de lung şi scurtmetraj şi a secţiunii paralele „Tenebre“, cea de-a doua ediţie a festivalului reia programul „Full Moon Classic“. Acesta este axat pe proiecţii în versiuni restaurate digital ale unor titluri de referinţă din istoria cinema-ului fantastic. Cele trei clasice de anul acesta sunt „E.T.“, cel mai iubit film al lui Steven Spielberg, „Fantomas“ şi „The Rocky Horror Picture Show“.

Secţiune nouă

Pentru cei mai rezistenţi dintre spectatori, „Lună Plină“ inaugurează în 2013 secţiunea „Grindhouse“, compusă în acest an dintr-un maraton de trei filme, intitulat „Zombies' Night Out“. În ordinea intrării în scenă acestea vor fi „The Return of the Living Dead“, un clasic optzecist, „Shaun of the Dead - Edgar Wright, Simon Pegg şi Nick Frost“ şi „Cockneys vs. Zombies“, film distins cu Premiul publicului la Toronto şi San Sebastian 2012.

Pelicule americane

Festivalul „Lună Plină“ mai organizează anul acesta, în parteneriat cu Institutul Cultural American, programul „American Masters“. În această ediţie inaugurală, regizorul omagiat este veteranul Brian De Palma, din filmografia căruia vor fi prezentate clasicele „The Fury“ (1978) şi „Blow Out“ (1981), ambele în copii restaurate digital, şi, în avanpremieră, „Passion“, cel mai recent opus, care va fi distribuit în România de Independenţa Film.

Descarcă aici programul "Lună Plină" 2013

    Trimite prin e-mail