vineri, 12 iulie 2013

Publicat la 7/12/2013 01:13:00 p.m. de Anonim

Şi-au aflat adversarii


Echipa de baschet Gaz Metan Mediaş va avea adversari din Rusia, Ungaria şi Ucraina în grupele EuroChallenge.

În campionat, alb-negrii vor întâlni prima etapă în deplasae nou-promovata Concordia Chiajna, iar în Cupa României, primul adversar va fi Energia Rovinari. La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, la München, tragerea la sorţi a grupelor contând pentru faza preliminară a FIBA Eurochallenge. Mediaşul va juca în Grupa D şi va întâlni echipele Triumph din Rusia, Kormend din Ungaria şi BC Kiev din Ucraina. Echipa medieşeană va debuta la sfârşitul lunii octombrie, în deplasare, în compania ucrainenilor. Tot în această perioadă, la sediul Federaţiei Române de Baschet a avut loc tragerea la sorţi pentru sezonul 2013-2014, dar şi pentru Cupa României. Gazul va debuta în primul tur al Cupei României în deplasare cu Energia Rovinari. Partida tur se va disputa pe 21 septembrie, iar returul, patru zile mai târziu, la Mediaş. În campionat, gruparea de pe Târnava Mare va întâlni Concordia în prima etapă, în deplasare, în etapa a doua adversarul va fi CSM Bucureşti, iar în etapa a treia, gaziştii vor juca la Sibiu, cu CSU Atlassib. De asemenea, Gaz Metan va juca pe 4 octombrie în Supercupa României împotriva formaţiei Asesoft Ploieşti. (A. P.)
    Trimite prin e-mail