duminică, 21 iulie 2013

Publicat la 7/21/2013 01:41:00 p.m. de Redacţie

Medieşenii s-au "înecat" la Năvodari | VIDEO

Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş a pierdut cu 0-1 (0-0), în deplasare, meciul cu nou-promovata Săgeata Năvodari, în prima etapă a ediţiei de campionat 2013/2014.

Unicul gol al partidei de aseară a fost înscris de Viorel Dinu, în minutul 62, cu capul din 6 metri, după o centrare a lui Chiţu de pe partea dreaptă. "Nu e OK. Trebuie să strângem rândurile şi să vedem unde am greşit. Nu am făcut un joc prost. Au dat gol din singura lor ocazie", a explicat tehnicianul Cristi Dulca, după înfrângerea administrată de Săgeata Năvodari. La meciul găzduit de stadionul Farul Constanţa au asistat aproximativ 1.000 de spectatori.
Gazdele antrenate de Tibor Selymes au jucat în formula: Panagopoulos - Peteleu, Popa, Cr. Munteanu, Filip - N'Doye, Muzac - Florean, Vezan (Dinu '53), Tigoianu (Apostol '86) - Roman (Chiţu '58), în timp ce Dulca i-a trimis în teren pe: Pleşca - Buzean, Markovici, Frăsinescu, Trtovac - Petre, Tahar, Ciucă (Cojocnean '66), Avram - Lullaku (Al. Munteanu '77), Medeiros. Ambele echipe au încasat câte două cartonaşe galbene, Săgeata prin Filip '35 şi Panagopoulos '82, iar Mediaşul prin Llulaku '40, Frăsinescu '73. Al. Munteanu a văzut roşu în minutul 84 de la centralul Adrian Cojocaru. Arbitrul a fost ajutat de la margine de Ovidiu Artene şi George Neacşu. Observatori au fost Viorel Sandu şi Paul Mincu.



Rezultatele şi programul etapei

În cadrul aceleiaşi etape, vineri, ACS Poli Timişoara a învins Dinamo cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Szekely ('39) şi Bărbuţ ('63). Sâmbătă, Pandurii lui Pustai au îngenuncheat Braşovul cu 3-1 (Matulevicius '9, '60, Paraskevas '21 / Fonseca '82, iar Steaua nu a avut probleme în compania Ceahlăului (2-1. Au marcat: Ad. Popa '11, Georgievski '27 / Jula '40).
În această după-amiază, FC Botoşani întâlneşte pe teren propriu CFR Cluj, la ora 17.00. De la 19.00, Universitatea Cluj primeşte vizita prahovenilor de la Petrolul, iar de la 21.30, Astra Giurgiu joacă în deplasare cu Viitorul Constanţa. Mâine sunt programate partidele Corona Braşov - Oţelul Galaţi, la ora 19.00, şi FC Vaslui - Rapid Bucureşti, de la 21.30. Toate meciurile etapei sunt transmise în direct pe Digi Sport.
    Trimite prin e-mail