luni, 1 iulie 2013

Publicat la 7/01/2013 11:43:00 a.m. de Anonim

Mai mulţi bani pentru educaţie


Democrat-liberalii medieşeni strâng semnături pentru ca în viitoarea Constituţie a României să fie introdusă prevederea ca minim cinci procente din PIB să fie destinate anual pentru educaţie.

Organizaţia de tineret a PDL Mediaş s-a implicat activ în această campanie de strângere de semnături. Mai exact, Opoziţia doreşte introducerea în legea fundamentală a unei garanţii clare cu privire la bugetul alocat anual Ministerului Educaţiei. „Dorim strângerea de 200.000 de semnături, la nivel naţional, pentu a cere ca la modificarea Constituţiei să introducem în mod expres prevederea potrivit căreia în bugetele anuale să se acorde un minim de 5 la sută din PIB, specific, direct către educaţie. Acest gest politic sperăm să aibă un impact direct şi clar pentru România, pentru o perioadă de mai mulţi ani care va urma din momentul introducerii în Constituţie. Considerăm că această măsură este o garanţie pentru familii, elevi şi profesori, a faptului că regulile nu se vor mai schimba de la an la an şi o astfel de prevedere ar asigura sistemului o finanţare constantă, bineînţeles, venită pe nişte obiective clare“, este de părere Florin Neag, vicepreşedintele organizaţiei municipale PDL Mediaş. (A. P.)
    Trimite prin e-mail