vineri, 5 iulie 2013

Publicat la 7/05/2013 08:30:00 p.m. de Redacţie

Hoţi de biciclete

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş au depistat trei tineri care furau biciclete şi trotinete din curţi, anexe şi scări de bloc. „În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit faptul că cei trei minori, cu vârstele cuprinse 
între 11 şi 17 ani, sunt suspectaţi de săvârşirea a opt furturi de biciclete şi trei furturi de trotinete, fapte comise în cursul lunii iunie, în municipiul Mediaş. Bicicletele şi trotinetele au fost recuperate şi predate persoanelor vătămate“, informează inspectorul principal Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. Cercetările continuă, în vederea documentarii întregii activităţi infracţionale a celor trei suspecţi. (A. P.)
    Trimite prin e-mail