miercuri, 31 iulie 2013

Publicat la 7/31/2013 10:48:00 a.m. de Anonim

Cercetaţi pentru tâlhărie

UPDATE: Judecătoria Mediaş a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 19 zile.
Poliţiştii medieşeni au dat, ieri, de urma unor tineri suspecţi de tâlhărie. Astfel, un bărbat de 32 de ani din comuna Târnava şi un medieşean de 17 ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi astăzi vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş au indicii potrivit cărora cei doi, împreună cu o tânără de 16 ani, din Târnava, ar fi săvârşit o tâlhărie, la începutul acestei luni. "Cu privire la cele trei persoane sunt efectuate cercetări de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faptă comisă în data de 5 iulie a.c., pe raza municipiului Mediaş. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei persoane", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu. (A. L.)
    Trimite prin e-mail