joi, 23 mai 2013

Publicat la 5/23/2013 03:53:00 a.m. de Anonim

Studenţi „de vară“ la ULBS


În premieră în România, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu invită liceenii din nouă judeţe la şcoala de vară „Alege-ţi cariera SMART“.


Autor: Aurelian LUNGU

Peste 150 de elevi de clasa a XI-a din judeţul Sibiu, dar şi din judeţele Alba, Vâlcea, Hunedoara, Mureş, Braşov, Harghita, Covasna şi Olt, care constituie bazinul de recrutare al ULBS, vor putea participa la şcoala de vară, în perioada 15-21 iulie. Timp de şase zile, ei vor participa la workshop-uri menite să îi ajute să descopere oportunităţile oferite de cele peste 75 de specializări ale universităţii. Iar pentru ca experienţa studenţească să fie completă, vor locui în căminele universităţii, vor lua masa la cantină şi se vor distra la serile studenţeşti cu spectacole, teatru, film, clubbing, activităţi sportive, un tur al oraşului sau la focul de tabără.

Lecţii de viaţă

Prorectorul ULBS Livia Ilie şi
rectorul Ioan Bondrea
Planificarea carierei, exerciţii de creativitate, vorbire în public, joaca „de-a întreprinderea“, tehnici de prim-ajutor, vânătoarea de comori, ateliere de arheologie, electronic aplicată, jurnalism sau producţie alimentară sunt doar câteva dintre activităţile circumscrise acestui proiect sub egida „Universitatea Elevilor“, care vizează schimbarea atitudinii elevilor față de pregătirea lor pentru viața profesională și alegerea carierei potrivite. Fiecare grup de 10-15 elevi va fi însoţit de un cadru didactic, iar 30 de studenţi voluntari le vor fi ghizi şi mentori oaspeţilor veniţi din cele nouă judeţe. „Ne dorim ca Universitatea să joace un rol activ în comunitatea unde funcţionează, inclusiv pe zona preuniversitară. Fiecare facultate a propus activităţi prin care să pună elevii în contexte diferite, specifice diverselor profesii. Sunt şi workshop-uri generale, care ajută la dezvoltarea unor competenţe transversale“, a anunţat prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector pentru strategie organizaţională şi financiară.

Înscrierile au început

Perioada de selecţie este 25 iunie – 27 iunie. Locurile sunt limitate, iar selecţia se va face pe baza mediei generală din clasele IX-XI, care trebuie să fie minim 8, a unei scrisori de motivaţie şi a unei recomandări din partea dirigintelui. Pentru a participa la şcoala de vară, liceenii trebuie să achite o taxă de 390 de lei până pe 3 iulie.
    Trimite prin e-mail