vineri, 22 martie 2013

Publicat la 3/22/2013 07:28:00 p.m. de Redacţie

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită original la Mediaş

Ziua Mondială a Apei a fost celebrată, astăzi, la Mediaş, printr-o acţiune amplă de igienizare a malurilor râului Târnava Mare, dar şi prin iniţiative neobişnuite.

La igienizare au participat voluntari de la liceele din oraş, angajaţi ai municipalităţii, reprezentanţi ai Apelor Române Târgu-Mureş, dar şi societatea ECO-SAL. „Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, Primăria municipiului Mediaş va iniţia o acţiune de igienizare pe malurile râului Târnava Mare împreună cu voluntari de la toate liceele din municipiul Mediaş şi reprezentanţi de la Apele Române Târgu Mureş. La această acţiune de igienizare va participa şi societatea ECO-SAL prin activităţi de colectare a deşeurilor după ce s-a efectuat igienizarea“, a explicat primarul Teodor Neamţu. Acţiunea de igienizarea a început din zona parcului de pe strada Baznei. 
Tot astăzi, organizaţia locală PNL Mediaş a trimis o scrisoare deschisă companiei Apele Române, solicitându-i acestei instituţii să cureţe şi să decolmateze albia râului Târnava Mare, cel puţin pe tronsonul care traversează oraşul nostru. Liberalii mai vor ca digurile să fie amenajate pentru promenadă şi spun că în prezent acestea au un aspect dezolant.
Asociaţia de Turism şi Ecologie "Dianthus" a marcat şi ea Ziua Mondială a Apei, prin intermediul unei campanii on-line care are rolul de a-i informa pe oameni despre problemele cauzate de lipsa apei, provocate în principal de consumul iraţional de apă. "Prima dată când am propus campania, având ideea de a ne face că udăm oamenii cu apă, dar găleata să fie goală, să fie un semnal de alarmă, un clip amuzant care să devină viral, iar mesajul de la sfârşitul clipului să fie distribuit la cât multe persoane, mulţi colegi de la Dianthus au ridicat din sprânceană. Unii chiar au zis că e o prostie şi ca s-ar putea să luăm bătaie, alţii au zis «hai să facem». Şi până la urmă le-a placut ideea tuturor şi ne-am apucat de filmări. Asta e excelent la Dianthus, că fiecare vine cu idei, iar gaşca e destul de «nebună» să le pună în practică", povesteşte Feri Teglas, preşedintele organizaţiei.

Ziua Mondială a Apei a fost sărbătorită şi în anii anteriori la Mediaş, printr-o amplă acţiune de ecologizare a malurilor râului Târnava Mare. Sute de medieşeni au participat la această acţiune, al cărui scop este protejarea naturii şi în special a apelor. Anual, pe data de 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei, aceasta zi fiind aleasă în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite asupra Mediului Înconjurător de la Rio de Janeiro din 1992.(A. P.)



    Trimite prin e-mail