joi, 14 martie 2013

Publicat la 3/14/2013 12:12:00 p.m. de Anonim

Viitorul: “eco” sau deloc

Rezultatele studiului socio-economic din zona Podişul Hârtibaciului-Târnava Mare-Olt, finalizat la începutul anului 2013, subliniază importanţa existenţei unei arii protejate pentru dezvoltarea comunităţilor locale.


Autor: Aurelian LUNGU

Agricultura ecologică şi ecoturismul şi agroturismul sunt, în opinia respondenţilor, soluţii reale pentru revigorarea zonei. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului POS MEDIU “Pentru natură şi comunităţi locale - Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi implementat de WWF-România, în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională pentru Protecția Mediului Sibiu şi Asociaţia Ecotur.

Armonie cu natura

Aagricultura, silvicultura, creşterea animalelor şi comerţul nu reuşesc să aducă venituri suficiente pentru a le asigura locuitorilor un trai decent, se arată în acest studiu. “Prin sprijinirea autorităţilor locale şi a antreprenorilor pe direcţia activităţilor economice legate de natură, vom avea în viitorul imediat o zonă mai bogată. Ariile protejate Natura 2000 dau valoare zonei şi o fac mult mai atractivă pentru turişti, dar şi pentru investitori şi consumatori responsabili de produse sănătoase. Prin activităţile noastre, dorim să încurajăm realizarea altei imagini a acestei zone, în care oamenii pot trăi mai bine, în armonie cu natura”, a detaliat Maria Mihul, managerul proiectului. Studiul a fost efectuat de Gallup România în perioada 21 mai-29 iunie 2012, pe 4.400 de gospodării şi 591 de agenţi economici.



    Trimite prin e-mail