sâmbătă, 16 februarie 2013

Publicat la 2/16/2013 12:16:00 p.m. de Redacţie

Oferte în Germania

Medieşenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în Germania au şansa să obţină un post în domeniul hotelier-gastronomic prin intermediul selecţiei organizate de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Compania germană EuroPark Rust oferă, prin reţeaua Eures, 80 de posturi, dintre care: 30 pentru barmani, 30 pentru ospătari şi 20 de posturi pentru bucătari. Persoanele interesate trebuie să aibă calificarea profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune, respectiv foarte bune de limba germană (nivel B1/B2). Selecţia va avea loc în zilele de 4 şi 5 martie, iar salariile oferite pornesc de la 1.720 de euro brut pe lună şi pot ajunge până la 2.100, în funcţie de calificare şi de experienţa profesională. Anagajarea se va face pe o perioadă de 6 luni, începând cu luna aprilie, iar timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămână, cu posibilitatea de a presta ore suplimentare. De asemenea, cazarea este asigurată de angajator contra cost, iar întreţinerea poate fi gratuită, negociabilă sau se rezolvă pe cont propriu.

Acte necesare

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente: cerere tip, care se va completa la sediul agenţiei, copie după actul de identitate sau paşaport, valabile minim 6 luni, CV model Europass în limba germană, cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale și adeverinţă de la medicul de familie, cu mențiunea „Apt pentru muncă”. Cei interesaţi şi care îndeplinesc condiţiile solicitate se pot adresa consilierului Eures din cadrul AJOFM, din strada Morilor nr. 51A, Sibiu. (M. M.)



    Trimite prin e-mail