marți, 12 februarie 2013

Publicat la 2/12/2013 01:57:00 p.m. de Anonim

Dinel Staicu, pus în libertate

Tribunalul Bucureşti a decis definitiv punerea în libertate a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, în dosarul în care acesta este judecat pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Instanţa a respins, ieri, recursul procurorilor la hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 din 6 februarie prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată. Dinel Nuţu urmează să fie eliberat dacă nu este arestat în alte cauze, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti.
"Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta şi ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de celelalte părţi, de experţii desemnaţi de instanţă sau martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect", a stabilit Judecătoria Sectorului 2, în 6 februarie. Decizia Judecătoriei a fost atacată cu recurs de procurori.
Următorul termen de judecată al dosarului de fraudare a Transgaz Mediaş a fost stabilit pentru 6 martie.

Citeşte şi:




    Trimite prin e-mail