duminică, 13 ianuarie 2013

Publicat la 1/13/2013 01:39:00 p.m. de Anonim

Muzeul Municipal are căutare

De la un an la altul, numărul vizitatorilor Muzeului Municipal Mediaş este în continuă creştere.


Autor: Alex PÎNTEA

În 2011, instituţia de cultură medieşeană a avut aproximativ 4.000 de vizitatori. Anul trecut, numărul acestora a ajuns la 5.311 de persoane - mai ales elevi, studenţi şi pensionari - care au trecut pragul instituţiei muzeale pentru a participa la vernisaje, lansări de carte sau interesaţi de exponatele din colecţiile permanente. „Expoziţiile deschise în spaţiile generoase ale muzeului au fost variate şi multiple, de la expoziţii de pictură, sculptură, arheologie, etnografie şi artă populară, ştiinţe ale naturii şi până la expoziţia figurilor de ceară, toate au făcut deliciul vizitatorilor, iar evenimentele editoriale, aniversare sau comemorative au întregit, pe tot parcursul anului 2012, calendarul cultural al Muzeului Municipal Mediaş”, este bilanţul muzeografului coordonator Angela Păucean.

Agendă încărcată

Pentru anul 2013, Muzeul Municipal are pregătite o serie întreagă de activităţi, menite să pună în evidenţă patrimoniul cultural al oraşului, dar vrea şi să promoveze tinerii artişti plastici din oraş. Totodată, aici vor avea loc şi expoziţii cu greutate realizate de către artişti consacraţi. „Vom avea expoziţii de artă aparţinând artiştilor plastici medieşeni sau colaboratori din Aiud şi Târgu Mureş, expoziţii realizate în colaborare cu alte muzee din ţară, cum ar fi Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu sau Muzeul Unirii din Alba Iulia, expoziţii de caricatură şi păpuşi din porţelan, expoziţia de reptile vii. De asemenea, itinerarea unei expoziţii a muzeului medieşean la Muzeul de Istorie din Dinkelsbuhl, Germania, va fi o premieră şi totodată un pas înainte pentru  Muzeul Mediaş, deschizând prin aceasta o frumoasă şi fructuoasă colaborare între două instituţii muzeale de prestigiu”, a dezvăluit Păucean.

Colaborare cu şcolile

Buna relaţie cu instituţiile de învăţământ din oraş şi împrejurimi va constitui un ţel important şi în acest an. Instituţia de cultură medieşeană va marca din nou Ziua Muzeelor şi Ziua Monumentelor Istorice, va organiza ateliere pentru copii, de xilogravură şi pictură, precum şi lansări de carte. „Toate aceste evenimente se vor adresa unui segment larg al populaţiei, vizitatori care se vor putea bucura de cultură, artă şi educaţie într-un spaţiu plin de istorie”, promite coordonatoarea Muzeului Municipal Mediaş”.



    Trimite prin e-mail