Constituţia României din 1991 şi cea revizuită din 2003, precum şi Regulamentele celor două Camere trasează principalele trăsături ale Parlamentului român după căderea regimului comunist, dar şi modul în care funcţionează şi este el organizat.
Astfel, dacă Legea fundamentală a României din 1991 reintroducea bicameralismul (bicameralism egalitar - Camera Deputaţilor şi Senatul), Constituţia revizuită în 2003 a încercat să diferenţieze rolurile Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Parlamentul României este, potrivit Constituţiei din 1991, revizuită în 2003, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. El este alcătuit din două camere (Camera Deputaţilor şi Senat), potrivit principiului bicameralismului, reinstituit în ţara noastră după 1989, după căderea regimului comunist.
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de patru ani, numărul deputaţilor şi al senatorilor stabilindu-se prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.
În urma rezultatelor alegerilor parlamentare, fiecare dintre cele două Camere îşi alege, potrivit configuraţiei politice, câte un Birou Permanent şi un preşedinte de cameră, şefii celor două Camere fiind şi preşedinţii Birourilor Permanente. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor, în timp ce ceilalţi membri ai Birourilor Permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni.
Tot în baza configuraţiei politice, fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente de lucru şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui şi comisii permanente comune. Cele două Camere lucrează în comisiile permanente de specialitate, în care avizează şi amendează propunerile legislative şi proiectele de legi, precum şi în şedinţele de plen, unde se dezbat şi se adoptă legile.
În ceea ce priveşte şedinţele în plen, Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc de obicei în şedinţe separate. Acestea îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, în următoarele situaţii: primirea mesajului preşedintelui României; aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat; declararea mobilizării totale sau parţiale; declararea stării de război; suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare; aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii; numirea Avocatului Poporului; stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora.
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea preşedintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.
Mandatul deputaţilor şi senatorilor este reprezentativ, orice mandat imperativ fiind nul.
Alături de Guvern şi un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni, parlamentarii sunt printre cele trei categorii de actori care au dreptul de iniţiativă legislativă.
Parlamentul României îndeplineşte trei mari categorii de funcţii: funcţia legislativă, funcţia de control şi funcţia constituantă.
În exercitarea funcţiei lor legislative, Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi şi hotărâri, în prezenţa majorităţii membrilor.
În vederea exercitării funcţiei sale de control parlamentar asupra Guvernului, Parlamentul poate depune moţiuni simple sau de cenzură la adresa Guvernului, prin care îşi exprimă poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. În virtutea aceleiaşi funcţii de control, parlamentarii pot adresa interpelări şi întrebări la adresa miniştrilor şi a Guvernului. Fiecare ministru este obligat să răspundă în scris întrebărilor şi interpelărilor adresate de parlamentari.
Funcţia constituantă a Parlamentului rezidă în rolul pe care acesta îl are în procesul de revizuire a Constituţiei. Astfel, parlamentarii (cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor) pot, alături de preşedintele României (la propunerea Guvernului) şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni, să iniţieze revizuirea Legii fundamentale. Indiferent căreia dintre cele trei categorii ar aparţine iniţiativa de revizuire a Constituţiei, este nevoie ca propunerea de revizuire să fie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Parlamentul României a îndeplinit funcţia constituantă atât la adoptarea Constituţiei din noiembrie 1991, cât şi în cazul revizuirii Constituţiei din 1991, în 2003.
Bicameralismul în Constituţia din 1991 şi în cea revizuită în 2003
Constituţia din 1991 introducea bicameralismul egalitar potrivit căruia toate categoriile de legi erau trimise spre lectură la ambele Camere, ca urmare a legitimităţii lor nediferenţiate, atât deputaţii, cât şi senatorii fiind aleşi direct, prin vot universal. Potrivit art. 75 din Constituţia din 1991, proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una dintre Camere se trimit celeilalte Camere, iar dacă aceasta din urmă le respinge, atunci ele sunt trimise pentru o nouă dezbatere Camerei care le-a adoptat.
Dubla lectură a proiectelor şi propunerilor legislative de către ambele Camere putea conduce la situaţia în care cele două Camere să aprobe forme diferite ale legii. Pentru aceste cazuri, art. 76 al Constituţiei din 1991 prevedea procedura medierii, iniţiată de preşedinţii Camerelor atunci când unul dintre cele două foruri adopta o formă diferită a proiectului de lege faţă de celălalt. Totodată, în cazul în care comisia nu ajungea la un acord sau dacă una dintre Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă erau supuse dezbaterii în şedinţă comună, care adoptau textul definitiv, cu votul majorităţii simple sau absolute, în funcţie de tipul actului normativ (art. 76, alineat 2).
Constituţia adoptată în urma referendumului din 18 - 19 octombrie 2003 a adus două importante modificări ale rolului celor două Camere, ambele având ca scop optimizarea procesului de adoptare a legilor: eliminarea procedurii de mediere şi distribuţia competenţei decizionale în mod diferenţiat între cele două Camere.
Prin eliminarea procedurii medierii, egalitatea Camerelor era păstrată, dar din punct de vedere funcţional cele două Camere sunt totuşi diferenţiate, făcându-se distincţia între Cameră decizională şi Cameră de reflecţie. Mecanismul decizional presupune, astfel, că în toate cazurile prima Cameră sesizată este camera de reflecţie, care este obligată să dezbată proiectul de lege sau propunerea legislativă în termen de 45 sau 60 de zile, după care legea este trimisă celeilalte Camere, cu rol decizional, care va decide definitiv. Sistemul se bazează pe succesiunea a două dezbateri, prima în Camera de reflecţie şi a doua în Camera decizională. Competenţa decizională a fost astfel distribuită încât Camera Deputaţilor să aibă rolul de Cameră decizională de drept comun, adică în toate cazurile în care competenţa nu aparţine Senatului. La rândul său, Senatul are competenţă decizională pentru ratificarea tratatelor şi a altor acorduri internaţionale şi pentru domeniul unor legi organice care privesc exclusiv organizarea şi funcţionarea statului.
Astfel, legi care privesc organizarea Guvernului sau a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, contenciosul administrativ, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Public sau a Curţii de Conturi, organizarea administraţiei publice locale, serviciile publice de radio sau televiziune, organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului etc. intră în competenţa decizională a Senatului.
Acte normative care reglementează sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice, statutul deputaţilor şi senatorilor, organizarea şi desfăşurarea referendumului, regimul stării de asediu sau de urgenţă, statutul funcţionarilor publici, regimul juridic al proprietăţii şi al moştenirii etc. sunt o parte dintre legile pentru care Camera Deputaţilor este decizională.
Sursa: AGERPRES/(Ionela Gavril)
