miercuri, 7 noiembrie 2012

Publicat la 11/07/2012 03:43:00 p.m. de Anonim

Mai mulţi beneficiari

La începutul acestei săptămâni a fost reluată în municipiul Mediaş distribuirea ajutoarelor alimentare pentru persoanele defavorizate din comunitate prin programul PEAD. Acestea primesc zece tipuri de alimente. Noutatea este aceea că pe lângă persoanele care au venitul minim garantat, şomerii, pensionarii cu venitul sub 400 lei şi persoanele cu handicap au fost introduse şi alte categorii de beneficiari. „Reamintim medieşenilor că distribuirea alimentelor a fost sistată din cauză faptului că s-au efectuat modificări la cantităţile alimentelor distribuite şi s-au introdus şi alte categorii de beneficiari. Astfel, de aceste ajutoare alimentare vor beneficia în afara categoriilor de beneficiari iniţial anunţaţi şi veteranii de război, văduve ale veteranilor de război şi şomerii neîndemnizaţi, adică 571 de persoane în plus faţă de listele iniţiale”, a precizat Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Acţiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare se va desfăşura la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul fostei Şcoli de Aviaţiei, în fiecare zi lucrătoare între orele 8-13, exceptând ziua de vineri, când acţiunea se va desfăşura în satul aparţinător Ighişul Nou. (A. P.)
    Trimite prin e-mail