vineri, 19 octombrie 2012

Publicat la 10/19/2012 09:25:00 a.m. de Anonim

Fără permise de conducere

Proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere a fost suspendată astăzi, din cauza modificărilor privind modernizarea sistemului informatic la nivel naţional.

 
Autor: Mădălina MOCANU
 
Astfel, în aceste zile nu se vor emite nici permise de conducere, transmit reprezentanţii Prefecturii Sibiu. Punerea în funcţiune a aplicaţiilor privind modernizarea sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere a început în luna octombrie. Un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere. În acest sens, nu va mai fi necesară procurarea şi completarea de către cetăţean a formularelor aferente, care vor fi tipărite direct la ghişeele de primire a documentelor.
 
Doar proba practică
 
În urma modificărilor informatice survenite, în zilele de vineri, 19 octombrie, şi luni, 22 octombrie, nu se vor putea emite permise de conducere sau dovezi înlocuitoare ale acestora, certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora, autorizaţii provizorii de circulaţie precum şi plăci cu numere de înmatriculare, precizează Instituţia Prefectului. Totodată, proba teoretică pentru permisul de conducere va fi suspendată în aceste zile, proba practică urmând să se desfăşoare conform programărilor. Modernizarea în totalitate a sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiilor referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.

 

    Trimite prin e-mail