marți, 18 septembrie 2012

Publicat la 9/18/2012 09:24:00 a.m. de Anonim

Mobilizare pentru curăţenia Târnavei


Voluntarii de la "Dianthus", Eco-Sal şi Apele Române îi invită din nou pe medieşenii cu simţ civic să participe, joi, la ecologizarea albiei râului Târnava Mare.


Autor: Aurelian LUNGU



"Pentru a termina ce ne-am propus de la începutul proiectului şi anume să evacuăm deşeurile inestetice şi poluante din Târnava Mare pe tronsonul Pod – Pasarelă Târnavă, reluăm partea care a rămas neigienizată datorită timpului limitat şi a numărului ridicat de deşeuri din 30 august. Evenimentul se va derula în data de 20 septembrie, de la ora 16.30, întâlnirea voluntarilor are loc în parcul din capătul podului auto. Ţinem să menţionăm faptul că în zonele în care se va realiza ecologizarea apa nu depăşeşte o adâncime mai mare de 0,5 m, iar participarea se face pe proprie răspundere", anunţă Feri Teglaş, preşedintele ATE "Dianthus". Evenimentul, organizat cu sprijinul ECO-SAL S.A. Mediaş şi al Apelor Române, se va amâna în cazul creşterii importante a debitului apei, vremii nefavorabile sau a participării a mai puţin de 20 de voluntari.

Liceenii vin cu idei noi

În prima etapă au fost evacuate peste 80 de cauciucuri auto uzate, obiecte de mobilier, PET-uri şi alte reziduuri. La propunerea lui Alin Costea, elev al SNG Mediaş, membrii asociaţiei "Dianthus" s-au alăturat ideii de a face curăţenie în râul Târnava Mare. Dacă, în ultimii ani, voluntarii au organizat şi participat la mai multe acţiuni de acest gen pe malurile râului, de data aceasta sloganul a fost "Hai să curăţăm apa şi să ne distrăm". "Le propunem medieşenilor cu spirit civic să ni se alăture în acest demers", conchide Teglaş.
    Trimite prin e-mail