joi, 19 iulie 2012

Publicat la 7/19/2012 12:31:00 p.m. de Anonim

Festivalul de artă contemporană Icon Arts debutează în paralel la Biertan şi Sibiu

Uniunea de Creaţie Interpretativă a muzicienilor din România împreună cu Exces Muzic au pregătit pentru ediţia din acest an a Festivalului Icon Arts o serie de 13 evenimente ce se vor desfăşura în perioada 23 iulie – 5 august în Sibiu, Cisnădie, Mediaş, Biertan şi Cisnădioara.
Festivalul va debuta în forţă, cu două evenimente excepţionale: Recitalul de chitară de la Biserica Cetăţii din Biertan şi Concertul Ansamblului Icon Arts de la Sala Thalia, ambele fiind programate pentru data de 26 iulie. Recitalul de chitară de la Biertan îi va avea ca invitaţi pe chitariştii Sung Jin Kim din Koreea de Sud şi Reinbert Evers din Germania şi va începe la ora 18.
Reinbert Evers s-a născut în Dortmund, Germania şi a început studiul chitării cu Maritta Kersting în Duesseldorf, înainte de pleca să studieze în Viena cu Karl Scheit. A terminat atât studiile academice cât şi Konzertexamen “cu excelenţă”. A fost numit profesor de chitară la Musikhochschule Muenster în 1976, iar în 1980 a obţinut premiul “Tânărul Artist al Anului” în Dortmund. La cererea Institutului Goethe, a realizat un turneu în Italia, Franţa, Scandinavia, Iugoslavia, Grecia, Israel, Africa, SUA şi Rusia.
Al doilea eveniment care marchează debutul festivalului - Concertul Ansamblului Icon Arts de la Sala Thalia din Sibiu - îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul dirijor sibian Gabriel Bebeşelea, iar programul serii va cuprinde lucrări semnate de John Woolrich, Joe Cutler, Charlie Piper, Robert Peate şi Philip Cashian. Serata britanică este realizată cu sprijinul British Council şi va fi urmată, tot la sala Thalia, vineri 27 iulie, de o seară de muzică finlandeză tot în interpretarea Ansamblului Icon Arts.
Lansat în 2003, ICon Arts a devenit unul din cele mai complexe evenimente europene independente de artă contemporană. În 2012, ICon Arts capată o perspectivă inedită, prin afilierea la tema turistică şi culturală "Sibiu Baroc Update". Prin această temă, repertoriul Festivalului devine unul provocator, invitând publicul să descopere semnificaţii actuale, contemporane, în elemente familiare, intrate în istorie. Plasate în spatii atractive, non-conformiste, şi utilizând deopotrivă instrumente clasice, cât şi mijloace electronice, concertele acestui an aduc Festivalului ICon Arts un plus de farmec, şi, în acelaşi timp, o mai mare deschidere către publicul larg. Anual, la Sibiu se reunesc în jur de 150 de tineri muzicieni, dansatori, actori şi fotografi din întreaga lume, atraşi de cadrul exceptional pentru experienţe din cele mai diverse: schimburi inter-culturale, dezvoltare profesională, self-management, concerte şi workshop-uri susţinute de nume cu autoritate în viaţa culturală internaţională. (A. L.)
    Trimite prin e-mail