vineri, 22 iunie 2012

Publicat la 6/22/2012 08:42:00 a.m. de Anonim

Filmul săptămânii la cinema Mediensis | VIDEO



Project X
(SUA, 2012, comedie) IM18 – Interzis minorilor sub 18 ani. Distribuţia: Oliver Cooper, Jonathan Daniel Brown
Filmul rulează la Cinema Mediensis, în perioada 22 – 28 iunie, orele 16, 18,30 şi 21. 

Proiectul  X  redă într-un mod mai mult decât realist povestea unor elevi anonimi de liceu, care pe final de an încearcă cu orice preţ să-şi câştige popularitatea. Ideea de la care au plecat a fost iniţial una nevinovată: să dăm o petrecere pe care toată lumea o va ţine minte, dar nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru această petrecere!
Vestea că se pregăteşte un eveniment epic s-a împrăştiat repede şi în timp ce haosul ia amploare, numărul de participanţi creşte văzând cu ochii, iar celebritatea celor trei organizatori ajunge la cote maxime.  
Un film interzis minorilor, Proiectul X  este un adevărat avertisment pentru părinţii şi agenţii de poliţie din întreaga lume şi poartă semnătura celebrului producător al filmului Marea Mahmureala 2, Tod Phillips.

Tariful de intrare la toate spectacolele este de 7 lei. Joia biletul costă 5 lei. Pentru grupuri organizate, de minim 30 persoane, preţul unui bilet este de numai 3 lei.
    Trimite prin e-mail