Mântuitorul le spune ucenicilor: „Nici un fir de păr din capul vostru nu se va ridica fără voia lui Dumnezeu.“
Îmi place să-mi reamintesc, de fiecare dată când Dumnezeu ne rânduie câte o mare bucurie, de un lucru care e mai presus de orice şi care constituie pentru noi un criteriu de echilibru, şi anume acela că nimic nu este întâmplător în lumea aceasta, de la cele mai mărunte lucruri, până la cele mai frumoase şi mai încântătoare. Şi am adus ca mărturie cuvântul scripturistic de mai sus.
Autor: ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului
Iată, aşadar, prin rânduiala Bunului Dumnezeu, ne aflăm astăzi, din nou, într-o altă sărbătoare, într-o nouă Duminică a întâlnirii cu Dumnezeu, de această dată pe drumul înspre Capernaum. Orice întâlnire cu Dumnezeu este o sărbătoare, o înviere, un prilej de mare bucurie! În această bucurie se înscrie şi sărbătoarea de astăzi, pentru că ea nu este o simplă duminică, ci este o duminică pregătitoare şi pilduitoare pentru viaţa noastră duhovnicească, de creştini aflaţi pe calea spre Hristos.
În Capernaum
Ne spune Sf. Evanghelie că „în vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit“. Remarcăm că sutaşul I se adresează Mântuitorului la modul la care o făceau toţi ucenicii Săi, toţi cei care credeau că Hristos nu este doar un profet sau un proroc oarecare, ci că El este Însuşi Dumnezeu. Şi, mai ales, acest sutaş nu vine să ceară ceva pentru sine. Şi nici nu vine poruncitor, în virtutea funcţiei sale şi a puterii cu care fusese investit. Era conducător peste o sută de oameni. Avea, fără îndoială, o mulţime de servitori şi de servitoare. Or, iată, sutaşul nu face nici un gest care să îl arate mai presus decât Cel Căruia I se adresează. Sluga sutaşului zace bolnavă în casă, iar stăpânul vine şi se adresează lui Hristos, cu smerenie de rob, să o tămăduiască.
Se simte nevrednic
Domnul îi răspunde: „Venind, îl voi vindeca“. Ce îi spune însă sutaşul: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea“. Ce credinţă mai mare decât aceasta aţi întâlnit altundeva în Evanghelie? Domnul Se oferă să vină El Însuşi în casa sutaşului, a celui care Îi solicită ajutorul, vindecarea, minunea, iar sutaşul, în schimb, are deplin conştientizată situaţia păcătoşeniei lui şi se simte atât de nevrednic de primirea Mântuitorului, încât nici nu îndrăzneşte să se gândească la faptul că Acesta ar putea să-i treacă pragul. Însă, ceea ce este foarte important de văzut aici, păcătoşenia sutaşului nu anulează credinţa că Hristos poate, prin Cuvântul Său şi prin puterea Sa, să-i vindece sluga.
„S-a minunat“
Ce spune sutaşul mai departe? „Şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te! şi se duce, şi celuilalt: Vino! şi vine. Şi slugii mele: Fă aceasta şi face“. Desigur, răspunsul acesta, cum ne minunează pe noi astăzi, L-a uimit şi pe Hristos. De fapt, chiar Sf. Evanghelie de la Matei spune că „auzind aceasta, Iisus S-a minunat!“ E printre puţinele momente în care Sf. Scriptură ne spune că Domnul nostru Iisus Hristos „S-a minunat“. Se uimeşte, Se minunează pentru că găseşte între neamuri, între păgâni, o credinţă extraordinară!
Drept urmare, Hristos îi dăruieşte sutaşului împlinire a dorinţei după credinţa lui: „Du-te şi fie ţie după cum ai crezut!“ Se vede că a crezut puternic sutaşul, pentru că, spune Evanghelia, „s-a însănătoşit sluga sa în ceasul acela“.
Pildă vie
Iubiţi credincioşi, iată o minune care e pentru noi pildă vie pentru a ne apropia de Dumnezeu cu aceeaşi dragoste şi credinţă, dragoste şi credinţă că El este într-adevăr Părintele nostru şi ne consideră pe fiecare dintre noi fii şi fiice ale Sale. Şi mai trebuie să reţinem ceva de aici: puterea lui Dumnezeu e atât de mare încât nu există necaz, suferinţă, durere, şi nici chiar moarte să nu poată fi biruite de puterea lui Dumnezeu! Numai să credem cu adevărat că El este stăpânul vieţii şi al morţii!
La poarta Împărăţiei
Prin Evanghelia sutaşului fiecăruia dintre noi ni se deschide Raiul mântuirii, poarta Împărăţiei. Pentru că tot Sf. Scriptură ne spune, imediat mai încolo, că „mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia Cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor“.
Fie ca pilda de smerenie, de credinţă şi de dragoste a sutaşului să se facă pildă vie umblării noastre. Şi facă Bunul Dumnezeu ca şi noi să auzim, laolaltă cu acest sutaş: „Du-te, fie ţie după cum ai crezut!“ Iar credinţa noastră să tămăduiască pe toţi cei pentru care îndrăznim cu rugăciune către Dumnezeu.
