marți, 3 aprilie 2012

Publicat la 4/03/2012 05:21:00 p.m. de Redacţie

INTERVIU | Teodor Neamţu: „În 2012 vom culege roadele muncii şi răbdării noastre”

Marile lucrări de infrastructură demarate încă din mandatul 2004-2008 sunt pe cale să se încheie şi să lase locul altora noi, însă proiectele de dezvoltare a municipiului nu se opresc doar la drumuri şi utilităţi. Monitorul de Mediaş a luat pulsul administraţiei locale, pentru a afla care sunt priorităţile primarului Teodor Neamţu în 2012. „Un lucru este cert: calitatea vieţii şi confortul localnicilor vor creşte considerabil”, promite Neamţu.

Monitorul de Mediaş: Domnule primar, dacă din punct de vedere al investiţiilor, 2011 a fost anul infrastructurii, la ce să se aştepte medieşenii pentru perioada următoare?
Teodor Neamţu:
2011 a reprezentat un an „de foc” pentru drumurile din oraş, întrucât proiectul de reabilitare a infrastructurii de apă-canal era în plină desfăşurare. După ce se vor încheia aceste lucrări, care consumă mare parte din banii de la bugetul local, vom putea să alocăm mai multe fonduri pentru sănătate, învăţământ şi cultură. Eforturile depuse pentru a avea „drumuri de calitate” au ajuns la faza la care toţi medieşenii vor resimţi beneficiile muncii noastre. Încă din 2006, am făcut demersuri ca DN14 să fie asfaltat cu fonduri guvernamentale şi iată-ne ajunşi ca, foarte curând, să vedem cea mai mare arteră din Mediaş reabilitată în întregime. Deşi cu întârzieri provocate de criza economică, contractul cu BERD pentru reabilitarea infrastructurii rutiere a fost semnat şi ne aflăm în etapa în care se vor demara lucrările de modernizare a străzilor de pământ şi piatră din municipiu şi a tuturor străzilor din satul aparţinător Ighişul Nou.
O nouă sală de sport la şcoala cu clasele I-VIII nr. 5, construcţia a două parcuri şi a unei pieţe de cartier, reabilitarea termică a unor instituţii de învăţământ, dotarea operatorilor publici de salubritate şi transport, finalizarea construcţiei de blocuri pentru tineri, dotarea spitalului municipal şi construcţia unei noi creşe sunt doar câteva dintre cele mai importante investiţii şi proiecte pe care le-am trasat pentru anul acesta.

„Calitatea vieţii şi confortul vor creşte considerabil”

Monitorul de Mediaş: Vorbim, deci, de încă un an foarte dinamic în ceea ce priveşte infrastructura şi construcţiile.
Teodor Neamţu:
Da, fie că vorbim de asfaltarea aproape a tuturor străzilor unde, anul trecut, S.C. Apa Târnavei Mari S.A. a lucrat la reţelele de apă şi canalizare, fie că vorbim de începerea lucrărilor la străzile ce vor fi finanţate din împrumutul acordat de BERD sau de cele finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, un lucru este cert: calitatea vieţii şi confortul localnicilor vor creşte considerabil. Vom avea zeci de lucrări noi şi în continuare, despre care medieşenii vor fi informaţi prin intermediul unei broşuri care urmează să ajungă la fiecare familie. Pe aproximativ 50 de străzi se vor executa reparaţii cu covor asfaltic sau plombe şi pe 40 de străzi finanţate din creditul BERD vor începe lucrările anul acesta. De pildă, vom putea turna covor asfaltic în suprafaţă totală de 85.000 mp, am considerat necesară aplicarea de plombe asfaltice şi reparaţia trotuarelor cu asfalt în suprafaţă de 30.000 mp, se va aşterne macadam în suprafaţă de 6.600 mp pe străzile, se vor ridica la cotă un număr de 350 de guri de scurgere şi cămine, pe străzile unde se vor turna covoare asfaltice, se vor pava 11.300 mp de trotuare. În pliantul distribuit populaţiei am precizat detaliat ce şi unde se va lucra. În fine, ne-am mai propus pentru anul 2012 echiparea tehnico-edilitară a sălii de sport de la şcoala cu clasele I-VIII nr. 5, a blocurilor ANL de pe str. Predeal, a cartierului rezidenţial „Daniel Thellmann” şi a zonei construite de pe str. Comandor Dimitrie Moraru.

100 de milioane de euro pentru o apă bună

Monitorul de Mediaş: Probabil că toţi medieşenii ştiu deja, mai mult sau mai puţin detaliat, că operatorul regional S.C. Apa Târnavei Mari S.A. Mediaş beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, acordată prin POS Mediu pentru perioada 2007–2013, în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunile Mediaş, Agnita, Dumbrăveni, judeţul Sibiu”. În ce stadiu se află lucrările din cadrul acestui proiect?
Teodor Neamţu:
În ceea ce priveşte reţeaua de apă, la această oră, sunt în curs de finalizare reabilitarea reţelei de distribuţie pe străzile: Axente Sever, Stejarului, Oituz, Izvorului, Iazului, Valea Adâncă, Ulmului, Buzdului, Gheorghe Lazăr (zona Moşna), Gheorghe Lazăr (zona A. Vlaicu), Aurel Vlaicu, M. Eminescu, Unirii-pod pietonal, Stadionului şi Perşani, Hermann Oberth, Milcov, Şos. Sibiului, Marţian Negrea şi Calafat. De asemenea, se apropie de final extinderea reţelei pe străzile: Şipoţele-Avram Iancu, Gh. Lazăr, Horea, Hermann Oberth şi Stadionului (by pass). Legat de canalizare, în curând va fi finalizată reabilitarea pe străzile: Cibinului, Sebeş, Aurel Vlaicu, Brazilor, Viorelelor, Călăraşi, Protopop Moldovan, Gh. Lazăr, Lutăriei, Şesului, Buzdului, Pădurii, Păcii şi Hermann Oberth, Izvorului, George Coşbuc şi Spitalului, respectiv extinderea pe: Stejarului, Gh. Lazăr, Protopop Moldovan, Petru Maior, Aurel Vlaicu, Intrarea Aviaţiei, Castanilor, Toma Ionescu, Mal Stâng Târnava, Cronicar Neculce, Carpaţi, C-tin Brâncoveanu, Expoziţiei, I. C. Brătianu, Cojocarilor, Stadionului, Nuferilor, Oituz, aleea de legătură str. Fagului-Oituz, Memorandist Roman, Mimozelor, Ştrandului şi Sălciilor. Canalizarea pluvială va fi şi ea finalizată pe străzile: După Zid, N. Titulescu, Podului şi Carpaţi.
Continuă lucrările finanţate din bugetul local pe arterele: Ilarie Chendi, Mărţişorului, Ştefan cel Mare, Nicolae Filipescu, Luncii, L. Toppeltinus, Moşnei - până la Eleşteu, Şos. Sibiului (partea dreaptă pornind de la Meditur). Tot de la bugetul local finanţăm lucrări noi la reţelele de apă şi canalizare menajeră pe străzile: George Coşbuc, Plevnei, Crişan, Pictor Grigorescu, Sibiului (de la Felam până la Petrom) şi în cartierul Baron von Stromberg.
Despre beneficiile aduse de modernizarea operatorului de apă s-au spus multe, dar cred că merită încă o dată amintit proiectele de separare a măsurării consumului de apă pentru condominii (50 scări de bloc), pentru care costurile aferente domeniului public vor fi suportate din bugetul Consiliului Local Mediaş şi al operatorului, precum şi proiectul de contorizare a utilizatorilor cu consum pauşal.

Transport la standarde europene

Monitorul de Mediaş: În calitate de operator unic de transport public local, Meditur SA se declară în permanenţă precupată de creşterea calităţii serviciilor oferite. Cum va continua în această direcţie modernizarea transportului public de persoane, care a demarat în anii trecuţi?
Teodor Neamţu:
Creşterea confortului şi a siguranţei în trafic rămân priorităţile societăţii Meditur. Ea are în program pentru anul 2012 o serie de proiecte şi investiţii importante, mai exact: achiziţionarea de microbuze, autobuze şi troleibuze, completarea sistemului de ticketing, finalizarea proiectului de extindere a reţelei pe Stadionului şi modificarea reţelei la intersecţia străzilor Brâncoveanu şi Acad. I. Moraru. În cursul acestui an, societatea implementează sistemul electronic de ticketing şi GPS, bazat pe tehnologie de ultimă generaţie, lucrări care deja sunt în derulare.

Planuri mari pentru piaţă

Monitorul de Mediaş: Directorul pieţei agroalimentare spunea, într-un interviu acordat săptămânalului nostru, că vor continua investiţiile pentru a crea condiţii de comerţ adecvat şi civilizat şi pentru a le da posibilitatea locuitorilor din cele mai mari cartiere medieşene să beneficieze de o piaţă de proximitate. S-au schimbat, între timp, priorităţile?
Teodor Neamţu:
Absolut deloc. S.C. Piaţa Prim Com S.A. Mediaş are două obiective majore şi anume: finalizarea pieţei din cartierul Gura Câmpului şi întocmirea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru amenajarea unei noi pieţe în cartierul Vitrometan. Alte proiecte din acest sector vizează construirea, în perimetrul pieţei centrale, a unui lanţ de 25 chioşcuri din termopan, în vederea comercializării de produse industriale, amenajarea unor spaţii de depozitare a legumelor şi fructelor, dotate cu instalaţie de frig, amenajarea de spaţii proprii pentru comerţ, amenajarea unui stand propriu pentru vânzarea de legume şi fructe achiziţionate direct de la producătorii autohtoni, din interiorul Halei A.

Dotări noi şi confort sporit la Spitalul Municipal

Monitorul de Mediaş: Spitalul Municipal Mediaş asigură servicii medicale pentru peste 100.000 de locuitori din zona de nord a judeţului Sibiu. Cum colaboraţi cu directorul Bogdan Burghelea?
Teodor Neamţu:
Am anunţat încă de la instalarea noii conduceri că susţin proiectele spitalului şi îmi menţin acest deziderat. Dotarea cu echipamente necesare efectuării cât mai multor tipuri de investigaţii, pentru a oferi acces la serviciile de sănătate tuturor cetăţenilor, este unul din principalele obiective ale anului 2012. Cele mai importante achiziţii sunt: un aparat mobil de radiologie, un ecograf doppler, patru mese de operaţie, un microtom şi un autoturism pentru transportul bolnavilor. În acelaşi timp, va continua seria de proiecte şi investiţii menite să crească confortul pacienţilor, prin anveloparea termică şi reparaţia capitală a reţelei interne de încălzire centrală. Totodată, se va monta o centrală termică nouă, cu cogenerare energie electrică, în sistem de finanţare ESCO, se va finaliza construcţia unui lift exterior şi reabilitarea faţadei pentru pavilionul Interne. Toate aceste proiecte şi investiţii sunt sau vor fi finanţate cu bani de la bugetul local, Ministerul Sănătăţii sau sponsori.

Măsuri de sprijin

Monitorul de Mediaş: Ştiu că asistenţa socială reprezintă un capitol semnificativ şi în bugetul local de anul acesta. Care ar fi cea mai importantă investiţie aflată în derulare?
Teodor Neamţu:
Cu siguranţă, construcţia Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Vârstnice, situat în curtea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială. Sprijinirea persoanelor care se află în dificultate a reprezentat şi în anul 2011 pilonul de bază pentru activitatea desfăşurată de către Direcţia de Asistenţă Socială. Astfel, 6.293 de pensionari (femei după împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbaţi după împlinirea vârstei de 65 de ani) au beneficiat de abonamente gratuite pentru transportul în comun, 272 de persoane au fost premiate cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani şi 118 familii au primit un premiu cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie, respectiv au fost acordate ajutoare materiale pentru 800 de persoane aparţinând categoriei de pensionari cu venitul de până la 500 lei/lună, constând în tichete sociale în valoare de 100 lei/persoană cu ocazia a patru evenimente (8 Martie, Paşti, 1 Octombrie – Ziua Internaţională a Vârstnicului şi Crăciun). Şi în anul 2012, persoanele vârstnice vor beneficia de aceste măsuri de sprijin.

Locuinţe pentru tineri. Şcoli reabilitate

Monitorul de Mediaş: Ce planuri aveți pentru tineri?
Teodor Neamţu:
Preocuparea de bază se referă la locuințe, prin urmare vă pot asigura că vom da în folosinţă şi ultimele două blocuri ANL situate pe strada Predeal şi vom executa lucrările de amenajare exterioară, vom continua repartizarea terenurilor identificate de Consiliul Local Mediaş tinerilor sub 35 de ani pentru construcţia de case în cartierul rezidenţial „Daniel Thellmann” şi am trimis o solicitare Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe în vederea construirii a încă opt blocuri de tip ANL în zona rezidenţială Târgului, zonă pe care am scos-o de sub riscul de inundaţii. În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ, medieşenii trebuie să ştie că vom finaliza lucrările la sala de sport situată în incinta şcolii cu clasele I-VIII nr. 5. Lucrarea este finanţată de Compania Naţională de Investiţii, în urma demersurilor realizate de Primăria municipiului Mediaş. De asemenea, vom construi o nouă creşă în cartierul Vitrometan, care va avea o capacitate de 50 de locuri. Proiectul este demarat de Primăria municipiului Mediaş şi finanţat de Ministerul Dezvoltării. Pe parcursul acestui an vom continua procesul de modernizare şi anvelopare a mai multor unităţi de învăţământ, dintre care amintim: şcoala cu clasele I-VIII „Cireşarii“, şcoala cu clasele I-VIII nr. 8, grădiniţa nr. 15, grădiniţa „Piticot” şi Liceul Teoretic „St. L. Roth“.
Nu în ultimul rând, în cadrul şcolii cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” se vor executa lucrări de modernizare şi extindere. Aş mai vrea să subliniez că, anul trecut, 76 de tineri cu performanţe deosebite la învăţătură şi la competiţii sportive au fost premiaţi cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei. Începând cu anul 2007, aceste sume sunt alocate din bugetul local şi vor fi acordate din acest an în cadrul a două festivităţi (de Paşti şi de Crăciun), în funcţie de momentul obţinerii premiului.

Anul parcurilor

Monitorul de Mediaş: Acum câteva luni, aţi promis că 2012 va fi „anul parcurilor”. Să le reamintim cititorilor despre ce este vorba.
Teodor Neamţu:
Pentru început, va începe construcţia unui parc în zona „Izvorul Dorului“ - proiect cu cofinanţare de la Ministerul Mediului, în valoare de 1.107.382 lei. Suprafaţa care urmează a fi amenajată este de 39.701 mp, valoarea totală a proiectului fiind de 1.210.618 lei. Un alt proiect are în vedere zona barajului de la Ighişul Nou, acolo unde vor fi amenajate alei gazonate, un podium pentru spectacole, o pistă de skateboard, role şi patinoar, va fi amplasat mobilier urban şi se va planta vegetaţie. Investiţia se ridică la 1.755.464 de lei. Pe strada Constantin Brâncoveanu, vom reamenaja spaţiul de joacă. Pe urmă, vom executa lucrări de echipare edilitară în zona fostei unităţi militare de aviaţie, în vederea amenajării unui parc cu tematică de aviaţie. În plus, cred că vor fi deosebit de interesante un parc cu tematică medievală, precum şi un Aqua Park – unic la nivel naţional, cel puţin pentru un oraş de talia Mediaşului.

Monitorul de Mediaş: Când vom afla cum vor arăta aceste parcuri?
Teodor Neamţu:
Am lansat concursuri de idei pentru ele, iar lucrările prezentate vor fi supuse dezbaterii publice.

Campioni la colectarea deşeurilor

Monitorul de Mediaş: Au spus-o şi alţii, o spunem şi noi: municipiul nostru reprezintă un exemplu în România în ceea ce priveşte managementul deşeurilor. Cum se prezintă operatorul de salubritate Eco-Sal S.A. în 2012?
Teodor Neamţu:
Societatea continuă proiectele deja începute şi demarează noi lucrări de investiţii, printre care se numără: achiziţionarea de containere de 1.100 litri şi 120 litri şi containere pentru colectarea deşeurilor menajere; achiziţionarea de containere subterane; construirea unei microstaţii de epurare a apelor uzate; construirea unei linii automate de balotare a deşeurilor; achiziţionarea de măturătoare stradale şi autocompactoare. Vom organiza o serie de acţiuni destinate cetăţenilor, printre care amintim: campania pentru colectarea DEEE-urilor şi a deşeurilor periculoase, curăţenia de primăvară şi toamnă şi
campania locală de conştientizare asupra importanţei colectării selective a deşeurilor.

Monitorul de Mediaş: Dacă tot suntem la capitolul ecologizare, ce va face municipalitatea pentru înfrumuseţarea zonelor verzi?
Teodor Neamţu:
Anul acesta, Primăria municipiului Mediaş, prin Serviciul Public de Ecologizare, va planta un număr mare de flori, peste 50.000 de bucăţi, în parcuri, pe stâlpi şi în rondurile din intersecţii. 90 % dintre ele sunt produse în sera şi solariile proprii. Vor fi plantaţi cu ajutorul elevilor 42.500 de puieţi, pe o suprafaţă de 8,5 ha. În plus, vom achiziţiona o stropitoare pentru udat florile în parcuri. 600 m gard viu va fi oferit la cerere asociaţiilor de proprietari, pentru spaţiul verde din zona blocurilor.

Teodor NEAMŢU | primar Mediaş: „Îmi doresc să păstrăm dialogul permanent şi relaţia deschisă bazată pe comunicare. Sper să mă întâlnesc cu cât mai mulţi dintre cetăţeni în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară, cu prilejul diferitelor manifestări culturale sau al întâlnirilor pe cartiere şi astfel să decidem împreună încotro merge Mediaşul.”
    Trimite prin e-mail