miercuri, 18 aprilie 2012

Publicat la 4/18/2012 01:00:00 a.m. de Redacţie

Colaboratori premiaţi de sărbători

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei oraşului Copşa Mică a făcut bilanţul acţiunilor din acest debut de primăvară, pompierii voluntari intervenind la peste 20 de incendii de vegetaţie.

La unele dintre acţiuni au avut sprijinul cetăţenilor din Copşa Mică, mai ales în zona Târnăvioara, acestora fiindu-le pregătită o „surpriză” de mulţumire din partea autorităţilor locale, în preajma sărbătorilor. Astfel, mmiercurea trecută, şeful SVSU Copşa Mică, Dan Vasiu, a înmânat fiecărui cetăţean participant căte o felicitare din partea primarului Daniel Tudor Mihalache şi câte o pungă cu alimente necesare în perioada sărbătorilor de Paşti. "Mulţumim şi pe această cale tuturor cetăţenilor care se implică în rezolvarea problemelor din oraş şi contăm pe sprijinul lor şi de acum înainte", se arată într-un comunicat de presă al municipalităţii copşene. (A. L.)
    Trimite prin e-mail