miercuri, 28 martie 2012

Publicat la 3/28/2012 10:24:00 a.m. de Redacţie

Biblioteca Municipală „St. L. Roth”, singura din județ care susţine campania europeană „Hai pe net!”

Direcția Municipală de Cultură, Sport, Turism și Tineret, prin Biblioteca Municipală „St. L. Roth” participă și în acest an la campania „Hai pe net!”. Imediat după lansarea de luni după-amiază s-au înscris mai bine de 50 de medieşeni. Organizatorii speră să atingă, la nivel local, cifra de 500.

Primul care s-a înscris pe site-ul www.eos.ro a fost primarul Teodor Neamţu. Acesta a apreciat atât integrarea persoanelor de vârsta a III-a în mediul online, cât şi implicarea în viaţa comunităţii, oferind prilejul de a expune lucrările lor fotografice în holul primăriei, în perioada sărbătorilor pascale, după ce aceştia vor urma cursurile de fotografie organizate la CIP – Biblionet. "În deschiderea acestei campanii a fost expus obiectivul principal, aducerea pe internet a 10.000 de persoane la nivel naţional, dar şi obiectivul nostru - aducerea a 500 de persoane în mediul online la nivel local. Primii care au participat şi au trimis datele lor către contorul digital Hai pe net! au fost cei 50 de medieşeni care s-au bucurat de expoziţiile organizate în cadrul CIP – Biblionet: colecţia de carte adresată adolescenţilor, prezentarea parfumurilor de la AVON Cosmetics, a florilor de la Adriana Garden, a bijuteriilor realizate de Corina Ştefănescu, a desenelor realizate de către elevii clasei a IV-a de la şcoala cu clasele I-VIII nr. 4, îndrumaţi de doamna Tatiana Albu şi a tablourilor pictorului Ionel I. Călbureanu, de la a cărui naştere s-au împlinit, în luna martie, 98 de ani”, informează Antonela Sofia Barbu, coordonator CIP – Biblionet, în cadrul Bibliotecii Municipale "St. L. Roth". 
„Hai pe net!” este o campanie de incluziune digitală inițiată de rețeaua Telecentre-Europe și coordonată la nivel naţional de Fundația EOS România. (A. L.)
    Trimite prin e-mail