miercuri, 14 martie 2012

Publicat la 3/14/2012 07:59:00 a.m. de Redacţie

Administraţia publică locală li se prezintă medieşenilor

Medieşenii vor avea ocazia să vadă unde şi cum lucrează cei care conduc destinele oraşului. Pentru prima oară, primarul Teodor Neamţu a decis să organizeze o zi a porţilor deschise. Cu această ocazie, vizitatorii vor putea afla şi care au fost cele mai importante activităţi ale anului 2011, în cadrul unei expoziţii de fotografie.


Autor: Alex PÎNTEA

Medieşenii, dar şi orice persoană interesată, vor putea trece astăzi pragul clădirii municipalităţii din Piaţa Corneliu Coposu, pentru a vedea cum se desfăşoară o zi obişnuită de muncă la cea mai importantă instituţie din oraş. În prag îi vor aştepta chiar edilii Mediaşului, primarul Teodor Neamţu şi viceprimarul Floarea Taropa.

Noutate absolută

Ziua Porţilor Deschise este o premieră pentru Primăria Mediaş. Persoanele interesate vor putea vizita principalul sediu al administraţiei publice locale şi vor putea sta de vorbă cu primarul şi viceprimarul ales sau cu secretarul municipiului, Maria Minea, în sarcina căruia intră multe responsabilităţi administrative. „Primăria municipiului Mediaş organizează pentru prima dată Ziua Porţilor Deschise. Aceasta va avea loc miercuri, 14 martie, în intervalul orar 10.00-15.00, şi va cuprinde prezentarea structurii Primăriei, o expoziţie foto cu cele mai importante evenimente ale anului 2011, precum şi vizitarea birourilor edililor. De asemenea, medieşenii vor avea posibilitatea de a sta de vorbă şi a adresa diferite întrebări conducerii municipalitaţii şi angajaţilor Primăriei”, a anunţat Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Aproape de cetăţeni

Scopul manifestării este acela de a aduce municipalitatea mai aproape de cetăţean. Ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a le oferi tututor celor interesaţi posibilitatea de a vedea cu propriii lor ochi cum îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici, dar şi primarul şi celelalte persoane din structura de conducere a Primăriei Mediaş. „Ziua Porţilor Deschise este un eveniment dedicat tuturor medieşenilor pe care îi invităm să ne viziteze în această zi. Manifestarea are ca scop informarea cetăţenilor asupra modului de desfăşurare a activităţii în administraţia publică locală. Astfel, prin accesul liber în sediul Primăriei, fiecare persoană interesată va avea posibilitatea să vadă cum se lucrează în instituţie într-o zi obişnuită”, completează Paula Mihălţan.

Expoziţie de fotografie

Ziua Porţilor Deschise va oferi posibilitatea participanţilor de a vedea şi o expoziţie de fotografie. Aceasta cuprinde instantanee cu cele mai importante evenimente ale municipalităţii desfăşurate pe parcursul anului trecut. Fotografiile vor fi expuse în holul mare al Primăriei, la intrarea în Sala „Daniel Thellmann”. „Pe lângă imaginea prezentului, medieşenii vor putea să vadă şi o retrospectivă în imagini a anului trecut”, a mai explicat Paula Mihălţan.
    Trimite prin e-mail