sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Publicat la 1/28/2012 03:20:00 p.m. de Redacţie

„Aşa cum a fost... Istoria sindicatelor libere din industria gazieră”. O carte cât 20 de ani

Medieşeanul Miron Neagu – Bălaşa a lansat, săptămâna aceasta, o carte dedicată istoriei sindicatelor din industria gazului metan. Volumul „Aşa cum a fost... Istoria sindicatelor libere din industria gazieră” reprezintă o premieră pentru România. Lucrarea aduce în atenţia opiniei publice personaje care au construit destinul industriei de gaze. Prefaţa cărţii este semnată chiar de către fostul preşedinte al României, Ion Iliescu.

Autor: Alex PÎNTEA

O carte nu este altceva decât frescă a unor timpuri, a unor locuri şi a unor oameni, care şi-au amprenta asupra unei lumi. Asta şi-a propus să fie şi lucrarea lui Miron Neagu – Bălaşa, prin abordarea unei palete largi de actori implicaţi în derularea acţiunilor. Prin cartea sa se perindă într-o sarabandă a evenimentelor cu valoare istorică preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori, directori de regii, primari, oameni politici, parlamentari, lideri de sindicate, federaţii şi confederaţii, parteneri sindicali străini şi, nu în ultimul rând, muncitori care au radicalizat protestele, atunci când acest lucru chiar se impunea.

Lansare oficială

Volumul „Aşa cum a fost... Istoria sindicatelor libere din industria gazieră” a fost lansat marţi, la sediul societăţii Transgaz din municipiul Mediaş. Cuvântul de prezentare a cărţii a fost susţinut de către profesorul doctor inginer Nicolae Simescu. „Dacă am dorit ca această carte să transmită un mesaj, atunci acesta am vrut să fie unul al sincerităţii, pentru că în condiţiile în care trăim într-o lume a mesajelor fără credibilitate, cel puţin încărcătura de idei şi sentimente ale unui lider sindical este esenţial să fie sinceră. Şi sper că am reuşit!”, a mărturisit autorul Miron Neagu – Bălaşa.

Cuvinte de apreciere de la Ion Iliescu

Cartea este prefaţată de către fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. Acesta scrie că ea are meritul de a reprezenta o premieră, fiind o primă încercare de acest fel de a descrie condiţiile în care s-a constituit organizaţia sindicală a lucrătorilor din industria gazului metan, al cărui lider a fost Miron Neagu-Bălaşa în toţi aceşti ani, ca şi evoluţia, în timp, atât a acesteia, cât şi a industriei gazului metan. „De fapt, tema dominantă a cărţii o reprezintă convulsiile şi confruntările legate de reorganizarea economiei naţionale, după 1989, în cazul de faţă – a industriei gazului metan. Domnul Miron B. Neagu a fost, în toată această perioadă, alături de cei mai mulţi specialişti ai domeniului, un militant activ şi pasionat al menţinerii unei structuri integrate, unitare a acestui sector, opunându-se tuturor încercărilor de scindare şi de separare instituţională a diverselor activităţi din fosta Regie sau Societate Naţională a Gazului Metan (ROMGAZ), sub pretextul nevoii de reformă şi de eficientizare a activităţii. Totodată, atât domnul Miron, cât şi alţi specialişti, s-au pronunţat pentru păstrarea la Mediaş a sediului central al societăţii”, menţionează Iliescu în prefaţă.

Etape de creaţie

Pentru orice autor, realizarea unei cărţi înseamnă parcurgerea unor etape fireşti, trecerea peste momente grele, dar şi clipe frumoase, care devin amintiri de neuitat. Pentru Miron Neagu – Bălaşa, cel mai frumos moment acela în care Ion Iliescu a acceptat să îi scrie prefaţa. Au fost însă şi momente mai dificile. „Momente grele au fost două. Primul a fost atunci când a trebuit să aleg una dintre variantele care urma să rămână definitivă, iar cel de-al doilea atunci când am descoperit greşeli de tipărire la paginile x, y, z şi a trebuit să le corectez manual de 500 de ori. Un moment plăcut a fost atunci când, convins că acceptarea scrierii prefeţei pentru o carte presupune o cunoaştere aprofundată a autorului lucrării, am propus domnului Ion Iliescu atunci când m-a anunţat că are să-mi facă prefaţa cărţii, să-i pun la dispoziţie un CV, pentru o mai bună cunoaştere a mea. Spre marea mea satisfacţie, domnia sa mi-a răspuns: «Dar eu vă cunosc foarte bine, domnule Miron, din carte!»”, îşi aminteşte zâmbind Miron Neagu – Bălaşa.

Muncă de Sisif: „n-am mai tras din liceu pentru un 5”

Apariţia cărţii a adus după sine şi un moment amuzant. Din cauza unei greşeli de tipar, autorul a fost nevoit să scrie cu mâna, de 500 de ori, cifra 5, care lipsea din dreptul procentului estimat de creştere al preţurilor gazelor naturale după „spargerea” Romgaz. „Aş vrea să mulţumesc şi editurii, care, dincolo de plăcerea colaborării, mi-a prilejuit satisfacţia mângâierii fiecărui exemplar în parte, atunci când a trebuit să iau în mână carte de carte, pentru a adăuga un 5 lângă zeroul care exprima procentul estimat de creştere a preţului gazelor naturale odată cu spargerea Romgaz. Dintr-o eroare tehnică, acel 5 lipsea, iar eu a trebuit să-l adaug la pagina 182 pe toate cele 500 exemplare. Am şi exclamat, că nu am mai «tras» din liceu pentru un cinci, aşa cum am făcut-o acum”, recunoaşte autorul.

Lider sindical şi om politic

Miron Neagu – Bălaşa s-a născut la Mediaş, în anul 1951. A urmat şcoala în municipiul de pe Târnava Mare, iar apoi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Secţia Finanţe, a Universităţii din Craiova, promoţia 1976. Totodată, este absolvent al Open University Business School – Keynes Anglia, promoţia 1998. După terminarea studiilor, a activat în cadrul Centralei Gazului Metan, Romgaz şi Transgaz şi a ocupat diferite posturi de şef Serviciu Financiar, şef Serviciu Aprovizionare, şef Serviciu Comercial şi şef Birou Comunicare Imagine. Pe linie sindicală, este liderul organizaţiei sindicale din sediul instituţiei centrale a Transgaz şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Gaz Metan – Mediaş încă de la începutul înfiinţării organizaţiei. În plan politic, este un membru de bază al filialei PSD Mediaş, din partea căreia a fost ales în funcţia de consilier judeţean.

Citiţi reportajul integral în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail