luni, 7 noiembrie 2011

Publicat la 11/07/2011 03:32:00 p.m. de Redacţie

Test dificil pentru Pustai şi ai săi

Gaz Metan întâlneşte diseară FC Vaslui, într-o partidă foarte importantă în economia clasamentului.

Autor: Alex PÎNTEA

Etapa cu numărul 13 din Liga I aduce la Mediaş un adversar extrem de dificil pentru jucătorii antrenaţi de Cristian Pustai. Gaz Metan va întâlni FC Vaslui, una dintre echipele româneşti angrenate şi în Europa League, care însă în campionat ocupă în acest moment doar poziţia a şasea. „Întâlnim o echipă foarte bună a campionatului nostru, care în acest moment nu se află foarte în faţă, care a pierdut la Astra printr-un gol de generic”, sunt premisele de la care pleacă Cristian Pustai.

Succes necesar

Pentru gazişti, cele trei puncte puse în joc în partida de luni seară sunt foarte importante în economia clasamentului. Gruparea de pe Târnava Mare se află în prezent pe poziţia a zecea a clasamentului, cu 15 puncte acumulate, la doar şase puncte de zona „fierbinte” a echipelor aflate la retrogradare. „Ne aşteaptă un meci greu şi, dacă reuşim să obţinem cele trei puncte puse în joc, pe urmă vine din nou o pauză, iar apoi ne va fi din ce în ce mai bine, ne vom îndepărta şi de partea inferioară a clasamentului, pentru că vedeţi că deja acesta se rupe, iar noi trebuie să ne agăţăm cu dinţii de partea superioară”, avertizează tehnicianul alb-negrilor.

Înfrângere la limită

Etapa trecută, Gaz Metan a pierdut din nou la limită, în deplasarea de la Galaţi. Singurul gol al partidei a fost marcat în debutul reprizei secunde de către Sîrghi. Gălăţenii au fost mai prezenţi în jumătatea Gazului în prima repriză, fără însă să aibă ocazii mari de gol. Acesta a venit în debutul actului secund, atunci când, după o deviere norocoasă, Sîrghi s-a trezit cu mingea la picior şi a înscris din câţiva metri. În minutul 58, Buzean a avut şansa egalării, însă şutul său din lovitură liberă de la 25 metri a ocolit puţin stâlpul porţii lui Grahovac. Oţelul a trecut pe lângă majorarea scorului. Partida s-a încheiat 1-0, a doua înfrângere consecutivă în depasare cu acelaşi scor pentru gruparea de pe Târnava Mare.
    Trimite prin e-mail