sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Publicat la 11/19/2011 01:36:00 p.m. de Redacţie

Mediaşul se pregăteşte pentru luna cadourilor

Patinoarul artificial va fi amenajat pentru al treilea an consecutiv la Mediaş. În paralel, a început împodobirea oraşului pentru sărbători.



Autor: Alex PÎNTEA

Iubitorii patinajului din municipiul Mediaş vor avea parte şi în această iarnă de o surpriză plăcută. Municipalitatea va amenaja, din nou, în Piaţa Corneliu Coposu, un patinoar cu gheaţă artificială. Acesta se va deschide oficial la începutul lunii decembrie.

Inaugurare de Moş Nicolae

Patinoarul artificial va fi amenajat în Piaţa Corneliu Coposu, pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi. Potrivit edililor, el va funcţiona indiferent de vremea de afară, cu ajutorul unei instalaţii care va produce gheaţă artificială şi care va permite folosirea acestuia chiar şi la temperatura de +20 grade Celsius. „Aşa cum ne-am obişnuit deja, şi în această iarnă vom avea patinoar la Mediaş. Îl vom inaugura de Moş Nicolae şi va funcţiona până în luna februarie, în condiţiile în care vremea nu se va încălzi foarte tare. Aşteptăm cu drag copiii să se bucure de patinoar, pentru ca astfel să aibă o vacanţă cât mai plăcută”, afirmă primarul Teodor Neamţu.

Peste două săptămâni

Figurine de diferite mărimi şi culori, plase luminoase şi o mulţime de alte surprize vor împodobi oraşul în perioada sărbătorilor de iarnă. Acestea vor fi montate până în preajma Zilei Naţionale a României. De asemenea, bradul de Crăciun va fi pregătit până la sărbătoarea Sfântului Nicolae, în piaţa Primăriei. Ca şi în anii anteriori, iluminatul de sărbători va fi pornit într-un cadru festiv.

A început montarea

Societatea care se ocupă cu iluminatul public în municipiul Mediaş a demarat împodobirea oraşului pentru sărbătorile de iarnă. Mai întâi a fost împodobită zona centrală a oraşului, cu cele două pieţe mari, Corneliu Coposu şi Regele Ferdinand I. Ulterior, se va trece şi la străzile din cartiere, dar şi la intrările în municipiu. Iluminatul ornamental va fi finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie. „Iluminatul public va fi asigurat fără nici un fel de problemă. În ceea ce priveşte iluminatul ornamental de sărbători, s-a trecut deja la instalarea figurinelor, plaselor ornamentale şi a celorlalte materiale care vor împodobi oraşul. Iluminatul de sărbători va deveni funcţional pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României”, promite Paula Mihălţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Abonează-te acum la Monitorul de Mediaş, cu doar 7 lei/lună! Detalii la telefon 0723-194.985.
    Trimite prin e-mail