sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Publicat la 11/12/2011 07:15:00 p.m. de Redacţie

Albert va fi operat miercuri (FOTO)

Bebeluşul din Aţel a primit o şansă la viaţă. Donaţiile făcute în contul său îl vor ajuta să fie operat, săptămâna viitoare, în oraşul german Karlsruhe, la o clinică specializată. Ieri dimineaţă, el a plecat alături de părinţi în Germania, acolo unde va rămâne aproximativ patru săptămâni.

Costul operaţiei standard este de 18.500 de euro, la care se vor adăuga toate celelalte cheltuieli legate de transport, cazare şi alte complicaţii neprevăzute.

Autor: Alex PÎNTEA

Atunci când oamenii cu suflet se mobilizează, este posibil orice, iar orice cheltuială nu pare prea mare. Au dovedit acest lucru sutele de persoane care au donat sau pur şi simplu au pus umărul la campania iniţiată de Nova TV şi susţinută de Monitorul de Mediaş, menită să strângă banii necesari pentru operaţia lui Albert Marcu. În mai puţin de trei săptămâni, au fost dăruiţi peste 25.000 de euro, pentru ca Albert să beneficieze de o şansă la viaţă. Dacă totul decurge conform planului, operaţia este programată miercuri.

Albert Marcu a ajuns cu bine la Karlsruhe
Foto: NovaTV | mai multe imagini aici
Operaţie la Karlsruhe

Ieri dimineaţă, bebeluşul a zburat alături de părinţi de pe aeroportul din Sibiu către Stuttgart, cea mai apropiată destinaţie de Karlsruhe, acolo unde se află clinica ce îi poate oferi o nouă viaţă. „Când vorbesc cu Camelia, plângem de bucurie. Nu ştim cum să le mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi care i-au dat o şansă fiului meu la viaţă. Nu avem cuvinte pentru a le mulţumi, rămânem de multe ori fără cuvinte, nu ştim ce să mai spunem. Avem o fericire atât de mare în inimi, încât nu putem să o descriem. De-abia aşteptăm să ajungem, iar dacă operaţia va decurge bine, ne vom întoarce să le arătăm tuturor pe cine au ajutat”, au fost cuvintele lui Remus Heveş, tatăl lui Albert.

Mână întinsă

Printre primii care au decis să vină în sprijinul lui Albert s-a numărat un medieşean stabilit actualmente în Germania. Sorin Klippstein a venit în România şi a donat suma de 4.000 lei. A dorit să îi fie de ajutor băieţelului şi să dea astfel un exemplu. „Acum două săptămâni, soţia a născut un bebeluş, iar povestea lui Albert ne-a impresionat. Ne-a atins la inimă, iar atunci am spus că atunci când voi veni în România îl vom ajuta cu cât putem”, îşi aminteşte Klippstein. Medieşeanul stabilit în Germania nu s-a oprit însă aici. Astăzi, el îl va aştepta pe Albert la aeroport în Stuttgart. A reuşit, prin intermediul unei fundaţii, ca bebeluşul şi familia sa să fie transportaţi de o ambulanţă direct la clinica din Karlsruhe. Totodată, a decis să le stea la dispoziţie în Germania şi să îi ajute în măsura posibilităţilor sale.

Model de solidaritate

Conducerea companiei Romgaz a fost impresionată de povestea lui Albert şi a decis că trebuie să se implice în ajutorarea lui. În acest sens, a fost făcută o donaţie în valoare de 5.000 de euro. Săptămâna trecută, şi conducerea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz a decis şi ea să vină în sprijinul lui Albert. Astfel, în conturile deschise pentru ajutorarea acestuia a intrat suma de 15.000 de lei. Pe urmă, un om de afaceri care a dorit să rămână anonim a donat echivalentul în lei a sumei de 5.000 de euro. Sume mai mici sau mai mari au fost donate de zeci de medieşeni, dar şi de persoane din alte oraşe ale României şi din străinătate. Lobby pentru cauza lui Albert a făcut şi Cristina Pustai, soţia antrenorului Cristi Pustai, dar şi mai mulţi jurnalişti şi bloggeri medieşeni care au decis să vină în sprijinul bebeluşului. Totodată, o firmă a donat familiei lui Albert cinci metri cubi de lemne, transportate gratuit de Gospodăria Comunală.

Un caz la 3.000

Atrezia esofagiană este o malformaţie congenitală care apare în procent de 1 la 3.000 de nou-născuţi. În cazul acestei malformaţii, esofagul nu este un tub continuu de la gură până la stomac, ci este întrerupt. În majoritatea cazurilor, pot fi identificate două tipuri de malformaţie. În primul, partea superioară a esofagului se termină ca un tub înfundat, iar partea inferioară comunică cu traheea printr-o fistulă, iar în cel de-al doilea, ambele părţi ale esofagului apar ca tuburi înfundate, nu există nicio fistulă.
    Trimite prin e-mail