Actualitatea Evangheliei | Duminica a XX-a după Rusalii » Minunea din Nain

După ce, în Capernaum, Hristos vindecase pe sluga sutaşului, a unui păgân în care Domnul a văzut credinţă mai multă decât la cei din Israel (Lc 7, 1-10), dacă în cetatea aceea întâlnise boală şi-o biruise, aici, în Nain, Hristos întâlneşte moartea. Aici, Mântuitorul învie un tânăr pe care îl duceau să îl îngroape. Aceasta este una din cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul, despre care ne spun Sfintele Evanghelii, alături de învierea fiicei lui Iair şi a lui Lazăr.

Ucenicii şi o mare mulţime de oameni Îl însoţeau pe Mântuitorul. La poarta cetăţii sunt întâmpinaţi de un cortegiu, de o familie îndurerată, care îşi ducea pe ultimul drum un tânăr. Nu-i uşor de închipuit ce se petrecea acolo, câtă durere şi jale înconjurau biata văduvă, al cărei unic copil (Luca 7, 12), deci unic pământesc sprijin, era dus să fie dat pământului.

De această dată, mila Mântuitorului se îndreaptă către mama tânărului, către mama celui mort. Înşişi cei care o însoţeau pe mamă, pe acest dureros drum, erau cuprinşi de o mare milă, participând în număr foarte mare la această înmormântare. Hristos-Domnul nu putea trece nepăsător pe lângă o atât de mare durere. „Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge!“ (v. 13).

Când Domnul Iisus îi spune femeii: „Nu plânge“, nouă ne porunceşte să luăm aminte. Că-n tâlcuirea Duhului Sfânt, Biserica-maică poartă spre Înviere pe fiecare din noi, atunci când ne asumă şi, mai ales, când ne lăsăm asumaţi de ea. Şi noi suntem fiii unici, fiecare în felul său, ai acestei legături de pământ şi cer, care ne este aşezarea în Biserică.

Şi de această dată se arată puterea lui Dumnezeu, Care învie pe fiul văduvei şi îl redă mamei sale, spre uimirea mulţimii. „Şi frică i-a cuprins pe toţi - spune Evanghelia - şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare s-a ridicat între noi, şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său“ (v. 16).

Oare ce trebuie să înţelegem noi din această minune? Întâi de toate, că are Dumnezeu grijă de toţi, de toate fiinţele umane, dar mai ales de cele pe care le-a rânduit Dumnezeu să fie născătoare de om, purtătoare de viaţă, cele care rânduiesc în lumea asta sau prin care Dumnezeu continuă, în această rânduială, înmulţirea creaţiei, a oamenilor. Numai mama este cea rânduită să dea naştere la fiinţe vii. Avem foarte multe exemple în Sf. Scriptură, când este binecuvântată femeia şi este pusă la locul ei.

Celălalt mesaj important, poate cel mai important al acestei Duminici şi nu numai, este că Hristos-Domnul vrea să ne trezească pe noi toţi, pe toţi cei care umblăm în calea morţii. Bineînţeles, moartea este moarte pentru toţi, nu numai pentru cei tineri, nu numai pentru tânărul din Evanghelia de astăzi. De o altfel de moarte ne vorbeşte nouă, celor de azi, Mântuitorul: despre moartea cea sufletească, în care zac atât cei tineri, cât şi cei mai în vârstă.

Însă ce dureros este când constaţi că, pentru atâţia tineri din zilele noastre, plânge câte o mamă, iar tânărul continuă să meargă spre moartea sa duhovnicească! Singura speranţă a acestor părinţi, pentru învierea fiilor lor din moartea păcatului, este Hristos. Şi astăzi sunt mame şi taţi care plâng cu sfâşiere de inimă pentru copiii lor. Şi Domnul Se va îndura şi de aceşti tineri, aşa după cum S-a îndurat şi de văduva din Nain.

Ceea ce e mai grav însă e că sunt destul de puţine mame care conştientizează îngrozitoarea stare a copiilor lor. Cei mai mulţi părinţi zac ei înşişi în moarte, în păcat.

Cât de puternic trebuie să răsune, şi pentru aceştia, chemarea lui Hristos! Cât de mult trebuie să fim noi lumină, viaţă între aceştia, pentru ca şi la ei, la poarta cetăţii inimii lor, să ajungă Hristos!

Această minune este pentru noi pildă vie de a ne apropia de Dumnezeu cu dragoste de mamă îndurerată pentru fiul ei, cu credinţă că El este, într-adevăr, Părintele nostru şi ne consideră pe fiecare dintre noi fii şi fiice ale Sale, bineştiind că puterea lui Dumnezeu e atât de mare încât nu există necaz, suferinţă şi nici chiar cea mai mare durere care vine asupra noastră, nici chiar moartea, să nu poată fi biruite de puterea lui Dumnezeu! Să credem cu adevărat că El este Stăpânul vieţii şi al morţii!

Avem această nădejde, credinţă, că mila lui Dumnezeu este cu noi, că Hristos este prezent în toate ale noastre. Şi apoi să luăm aminte: dacă spunem pruncilor că îngerul păzitor, pe care l-au primit ei, în Taina Botezului, îi va străjui, trebuie să conştientizăm că nici noi nu l-am pierdut pe îngerul păzitor, şi că îngerul nostru în orice clipă nădăjduieşte, aşteaptă, are răbdare ca noi să ne întoarcem spre Dumnezeu. Îngerul multora se află în Sf. Biserică, în locurile goale, în fiecare duminică şi sărbătoare. El pleacă înaintea noastră de fiecare dată, în fiecare duminică sau sărbătoare, la biserică, să ne pregătească locul. Acasă rămâne echipa de demoni, echipa vrăjmaşului, care îţi pune mereu în cale câte ceva. „De ce acum? Eşti obosit, de ce acum? Doar ai atâta de lucru... Nu astăzi, lasă, te duci duminica viitoare“.

Să nu ne lăsăm cuceriţi de astfel de ispite ale vrăjmaşului şi să dăm ascultare glasului lui Dumnezeu, Care ne aşteaptă mereu la poarta cetăţii inimii noastre, pentru a ne ridica din comoditate, din necaz, din moartea sufletească, până la urmă.

Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze viaţa şi să ne înmulţească dragostea şi râvna faţă de El. Un cuvânt bun de la Sfinţii Părinţi spune că trebuie să fim aşa de bine pregătiţi, ca şi cum am muri mâine; însă, totodată, să avem atâta nădejde, încât să ne credem nemuritori, ca şi cum n-am muri niciodată. Amin!