duminică, 30 octombrie 2011

Publicat la 10/30/2011 08:48:00 a.m. de Redacţie

Actualitatea Evangheliei | Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) » Despre nemilostenia bogăţiei

Dacă întrebi pe oricine ce anume îl impresionează în pilda acestei Duminici – numită şi a dreptului Lazăr şi a bogatului nemilostiv –, veţi auzi cam acelaşi răspuns: răsplătirea săracului pentru răbdarea sa.



Autor: pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Bogat sărăcit

Desigur că este una dintre ideile forte ale povestirii alese de Hristos pentru lecţia dumnezeiască asupra bogăţiei şi sărăciei. Ce apare însă important pentru omul zilei de astăzi, la fel ca şi pentru cel de ieri şi cel de mâine, ţine de modul în care Hristos pune în gardă asupra îmbătării cu bogăţia lumii a celor care se cred deasupra ei. Zic aceasta pentru că, la cum spune povestea Mântuitorului, bogatul, al cărui nume nu se păstreză, dacă nu cumva acesta-i era numele, nu doar pentru răceala adresată lui Lazăr primeşte de răsplată setea fierbinte a iadului, cât pentru incredibila lui lipsă de realism duhovnicesc, imposibila lui îngâmfare, care-l vădeşte a fi un bogat sărăcit de luciditate şi minte.

Finalul povestirii

Ar fi fost prea simplu ca Domnul Hristos să spună: ăsta-i omul, asta-i pilda, asta-i lecţia. Pentru că ceea ce dă tonul interpretării noastre este tocmai finalul povestirii, în care bogatul cere picătura de apă, iar Lazăr odihneşte în sânul lui Avraam, dar mai cere şi ca să fie anunţaţi fraţii lui, pe care-i ştie la fel de atenţi la hambare, ca pe sine. Din dialogul între bogat şi Avraam ceea ce trebuie reţinut nu este numaidecât existenţa iadului, cât spusa proorocului – care e identică cu glasul lui Hristos –, cumplită ghilotină de sens: „nici dacă se va scula cineva din morţi nu vor crede” (Lc 16, 31).

Cheia tâlcului

Aici e cheia tâlcului. Hristos pune în gura lui Avraam gândul Său pentru noi. Pentru noi, cei cărora ne-a venit timpul istoriei personale după momentul Învierii Domnului. El Se arată şi noi tot nu credem, tot cu minţile aiurite de multa roadă a puţinei noastre munci, de lărgirea la nesfârşit a hambarelor noastre, construcţii ale nesătulei noastre pofte de înnavuţire, poftă care n-a trecut o dată cu trecerea vremii, ci parcă astăzi e mai plenară ca cea din inima bogatului despre care vorbeşte Hristos.

Bogatul de azi

Uitaţi-vă în jur! Cum a pus mâna pe bani, omul bogăţiei conjucturale construieşte case măreţe, copii ale unor case celebre, cumpără, cumpără tot şi pe toţi. Adeptul paradei cu orice preţ va purta cele mai scumpe haine, cele mai scumpe maşini vor vibra în parcările sale... Bogatul modern mai scapă din mâna lui câte o fărămiţă din preaplinul material în care el se încrede. Face donaţii şi sponsorizări, uneori de bună credinţă, crezând că astfel îşi află liniştea duhovnicească.
Cu timpul, dacă stai să-i analizezi evoluţia, vezi cum a ajuns sclavul propriilor proiecte. Căci zice: mai construiesc un pic, mai alerg un pic după un beneficiar bănos, mai caut o vreme o lărgire a afacerii...

Însingurarea

Dar miezul bogăţiei sale este însingurarea totală. Soţia, copiii, prietenii sau chiar duşmanii se pierd printre cifrele de afaceri şi sutele de mii de kilometri parcurşi. Atât de străină li s-a făcut mintea, încât cred că dacă umplu camera copiilor cu cadouri multe şi scumpe, copiii nu vor mai acuza lipsa lor de acasă. Poate din dramatismul reacţiei lor ar înţelege că Domnul nu-Şi doreşte cadouri, fie ele chiar fabuloase, cât prezenţa lor, participarea lor la darurile prin care El, Dumnezeul cel viu, bucură omenirea.

Cea mai de preţ bogăţie

Hristos este Cel sculat din morţi pe Care, chiar văzându-L străbătând biruitor istoria, omul modern Îl ascunde prin pliurile inconsecvenţei şi infidelităţii de raportare. Aşa înţelegem cu precădere pilda Mântuitorului. Acel bogat va trece prăpastia de neiubire ce desparte raiul de iad, care va înţelege că prin Învierea Sa Hristos anulează prăpăstiile, pentru că El a venit să facă să dispară genunile de ură, consternanta geografie a iadului. Acel bogat este cu adevărat bogat dacă-L are pe Hristos, cea mai de preţ bogăţie. Şi oricât de multă avere va strânge, la prima adiere de moarte toată se topeşte în focul falselor prăpăstii pe care omul le-a construit în raport cu Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Să cerem Domnului ca, înainte de sfârşit, să ne afle dramul de bucurie prin care să ne reafirmăm bogaţi întru iertarea păcatelor şi viaţa cea de veci.
    Trimite prin e-mail