vineri, 23 septembrie 2011

Publicat la 9/23/2011 10:10:00 p.m. de Redacţie

Medieşenii sunt chemaţi la cea mai amplă acţiune naţională din 2011

Pentru voluntarii Let’s Do It România, ziua de mâine va fi una lungă şi agitată. Va începe dimineaţa şi se va încheia seara, cu satisfacţia că fiecare a pus umărul pentru un colţ de natură pe care nepăsarea, indiferenţa sau lipsa bunului simţ îl transformaseră într-o groapă de gunoi. 


Autor: Alex PÎNTEA

Let’s Do It România 2011 va strânge la Mediaş şi în zonă sute de voluntari. Cei care participă la proiect au confecţionat o minge de fotbal din PET-uri. Aceasta a fost amplasată în Piaţa Corneliu Coposu, cu câteva zile înainte de marea acţiune naţională de igienizare la care sunt aşteptaţi cât mai mulţi români.

Voluntarii medieşeni sunt coordonaţi de Cristina Pustai
În semn de mulţumire

PET-ul gigant a apărut la sfârşitul săptămânii trecute, în Piaţa Primăriei. Voluntarii Let’s Do It România, coordonaţi de Cristina Pustai, au pus laolaltă sute de sticle goale, din dorinţa de a-i conştientiza pe medieşeni asupra problemelor care ţin de educaţia ecologică, dar şi în semn de mulţumire pentru echipa de fotbal Gaz Metan, ai cărei jucători au purtat tricouri inscripţionate cu „Let’s Do It România” la partida jucată împotriva Stelei pe teren propriu.

Sprijin de la Primărie

Primăria Mediaş susţine şi ea campania de igienizare a zonelor din jurul municipiului. Primarul Teodor Neamţu afirmă că administraţia locală nu avea cum să nu se implice într-un proiect pe care îl consideră benefică. „Campania Let’s Do It România mi se pare una generoasă, o campanie care vine în sprijinul naturii, în sprijinul obţinerii unui mediu curat. Municipalitatea nu poate să rămână indiferentă la o astfel de acţiune, mai ales că Mediaşul are o tradiţie deosebită în ceea ce priveşte igienizarea oraşului. Astfel, noi, administraţia publică locală, împreună cu societăţile şi serviciile aflate în subordinea Primăriei Mediaş, am hotărât să ne implicăm în această campanie care are o amploare deosebită prin numărul mare de medieşeni care doresc să participe la acest proiect”, motivează Neamţu.

Materiale şi transport gratuite

Operatorul de salubritate ECO-SAL S.A. va pune gratuit la dispoziţia voluntarilor sacii şi mănuşile din materiale reciclabile. La rândul ei, Apa Târnavei Mari S.A. va asigura transportul gratuit pentru o parte din deşeuri. „Operatorul regional Apa Târnavei Mari a dorit să se implice în proiectul Let’s Do It România. Compania de apă va asigura o mare parte a transporturilor de deşeuri colectate în această zi. Astfel de acţiuni de ecologizare au fost iniţiate şi de către compania noastră, mai ales cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, şi sperăm ca medieşenii să participe la acest proiect în număr cât mai mare”, au explicat reprezentanţii societăţii.
    Trimite prin e-mail