sâmbătă, 17 septembrie 2011

Publicat la 9/17/2011 08:20:00 a.m. de Redacţie

Debut în Cupă

Echipa de baschet Gaz Metan începe bătălia pentru Cupa României. Astăzi, formaţia lui Ovidiu Teleabă debutează în noul sezon competiţional contra Universităţii Mobitelco Cluj. 



Autor: Alex PÎNTEA

Gaziştii se aşteaptă la un meci greu în compania campioanei Mobilteco
Se vor afla faţă în faţă deţinătoarea cupei şi campioana în exerciţiu. Partida se va desfăşura de la ora 18, în Sala Sporturilor din municipiul Mediaş. Tehnicianul Gazului crede că Mobitelco Cluj este o echipă valoroasă, cu jucători care se cunosc foarte bine şi evoluează de multă vreme împreună. Cu toate acestea, Ovidiu Teleabă este de părere că cele două formaţii au şanse egale înaintea dublei manşe din primul tur al Cupei României. „Va fi un meci interesant, între două echipe cu pretenţii în acest sezon. Eu cred că ambele echipe pleacă cu aceleaşi şanse, Clujul este o echipă solidă, puternică, omogenă, cu jucători de valoare care vor veni la Mediaş să demonstreze că anul trecut au fost cei mai buni şi vor să fie la fel de buni şi în acest an”, susţine el.

Forţă de grup

Şi Tudor Jucan îşi doreşte un succes al echipei sale în confruntarea cu Universitatea Mobitelco Cluj, însă afirmă că nu există o favorită la accederea în turul următor al Cupei României. Căpitanul gaziştilor este conştient că echipa sa va întâlni cel mai dificil adversar posibil în prima partidă oficială din noul sezon, însă cu toate acestea, este încrezător în forţa grupului, care poate înclina balanţa decisiv.  „Toate meciurile cu Clujul au fost interesante. Din păcate, anul trecut noi am ieşit pe uşa din spate, dar sperăm ca anul acesta să trecem de ei. Am picat cu cel mai greu adversar, zic eu, dar sperăm să facem două jocuri bune şi să ne calificăm mai departe”, a explicat Jucan. Dacă, sezonul trecut, gruparea de pe Târnava Mare a câştigat Cupa României şi a jucat în semifinala campionatului, acolo unde a fost eliminată chiar de către clujenii de la Mobitelco, în noul sezon are obiective şi mai ambiţioase.  

Citiţi articolul complet în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail