luni, 18 iulie 2011

Publicat la 7/18/2011 01:22:00 p.m. de Redacţie

Supercontract pentru Dafora

Dafora Mediaș a semnat un contract-cadru în valoare totală de 23 milioane euro cu compania OMV Petrom, care prevede servicii de foraj sonde, de petrol și gaze, pe uscat, pe întreg teritoriul României. Contractul are o durată de patru ani și posibilitatea de prelungire cu un an, potrivit unui anunț al companiei de foraj și constructii Dafora, citat de Mediafax. “Poziția bine definită pe piața de foraj și stabilitatea companiei Dafora depind în mod direct de menținerea relațiilor strânse de colaborare cu toți jucătorii importanți din domeniul de petrol și gaze. Acest contract este o dovadă a recunoașterii serviciilor oferite, servicii care se ridică la standarde internaționale”, se arată în comunicat.
Principalul acționar al companiei este Gheorghe Călburean, care deține 48,58% din acțiuni. Listată la Bursa de Valori București, Dafora are o capitalizare de peste 100 de milioane de lei. (A. L.)
    Trimite prin e-mail