sâmbătă, 27 februarie 2016

Mediaș, capitala rock-ului românesc


O bună bucată de vreme, Mediașul a fost o adevărată oază a rock-ului românesc. Toate formațiile treceau prin orașul de pe Târnava Mare, în cadrul turneelor naționale, programându-și unul sau mai multe spectacole pe scenele celor trei săli: Clubul „I.L. Caragiale”, Casa de Cultură „1 Mai” (actualmente Sala Traube) și Casa de Cultură a Sindicatelor, care și în acest moment are capacitatea cea mai mare. Până în '89, în Mediaș au avut loc numeroase concerte, iar medieșenii erau cunoscuți în țară drept un public cu o cultură muzicală dezvoltată, motiv pentru care orașul nostru nu era ocolit de către formațiile aflate în turneu. Cu o populație formată din români, maghiari și germani și cu un apetit ridicat pentru evenimentele culturale, încă de la începutul anilor '60, ritmurile beat și rock și-au făcut prezența pe scenele medieșene.


Autor: Mircea HODÂRNĂU

Club 67, prima formație de rock din Mediaș, susținea aproape săptămânal recitaluri la serile dansante de la Clubul Caragiale sau în alte locații din zona centrală. Majoritatea întreprinderilor „găzduiau” câte o formație sau un ansamblu artistic care oferea angajaților și familiilor lor momente de bucurie muzicală. Membrii formațiilor își făceau veacul pe la „Liver”, cofetăria din fața Liceului „Stephan Ludwig Roth”, stabilimentul primind acest nume după Liverpool, orașul de unde au pornit The Beatles să cucerească lumea.

Club 67

Începuturile

Spre bucuria iubitorilor muzicii, datorită numărului mare de trupe din Mediaș, oferta concertistică era bogată, iar formațiile Club 67, Lyceum, Selena, Colibri, Matador, Mediensis, Dinamic, Acustic sau Rocky și-au făcut mulți admiratori care îi urmau la fiecare eveniment. Unii dintre ei chiar asigurau buna desfășurare ca concertelor, fiind adevărați bodyguarzi, pentru a nu se întâmpla anumite fapte considerate antisociale de regimul comunist și formația sa fie interzisă.

Dinamic

Cei de la Magic au fost primii cunoscuți la nivel național și cu melodii lansate pe single la casa de discuri Electrecord și difuzate de către postul național de radio. Odată „sparta gheața” de către Paul Wolf și compania cu hitul „Pași pierduți”, drumul spre succes a fost urmat de Dinamic la începutul anilor '80. Anul 1981 le aduce și primul number one al formației Dinamic în topul revistei „Tribuna – RTV Cluj” cu piesa „Povestea dragostei”, care conducea topul pieselor românești, devansându-i pe Metropol, Rodeon GA, Roșu și Negru, Cornel Constantiniu, Angela Similea, Dida Drăgan și Progresiv TM. Melodiile au fost înregistrate în formula: Nicolae Borchină, Lica Popovici, Arpi Lang și Ortwin Ott, iar inginer de sunet a fost Paul Enigărescu.

Liceum

Festivalul Perpetuum Vox Transilvaniae

Unul dintre momentele în care Mediașul răsuna, timp de câteva zile, pe ritmuri de muzică rock era festivalul Perpetuum Vox Transilvaniae. La acest festival au participat toate trupele de referință ale rock-ului românesc. Formula de succes a celor de la Compact s-a format în urma unei întâlniri la acest festival, la care au participat și cei de la Telegraf, unde cântau Paul Ciuci și Leluț Vasilescu. La ediția din 1980, cei de la Telegraf au obținut Premiul I, iar Compact, Marele Premiu al festivalului. La final, clujenii au plecat cu forțe proaspete să cucerească scena rock din România.
Tot aici au mai concertat, în recital sau ca participanți la concurs, cei de la Academica (frații Romcescu), Dan Bădulescu, Statuar, Voltaj, Dida Drăgan și Monolit, Domino, Riff, Metrock, Metropol, Roata, Voltaj, Redivivus, Blitz, Iris și Holograf. Ediția din anul 1980 a festivalului s-a desfășurat simultan în toate cele trei săli de spectacole din oraș. Medieșenii fugeau de la o sală la alta, ca să-și vadă trupele preferate, iar Gala Laureaților, care a avut loc la sala „1 Mai”, a durat până după miezul nopții. Elena Cârstea și Ioan Gyuri Pascu și-a făcut debutul la Mediaș, precum și Corneliu Stroe, unul dintre cei mai titrați bateriști de jazz din România.

Onix | foto: Gheorghe Călburean

Acustic

Medieșenii de la formația Acustic nu au avut parte de difuzări la postul de radio național, dar prin intermediul melodiilor înregistrate pe casete audio s-au făcut cunoscuți în întreaga țară. Piesele loc cu influențe sârbești se auzeau prin toate restauranturile sau barurile României. Claudia Streza, una dintre solistele vocale ale formației, a fost cooptată de o formație din București și mai târziu a plecat în Olanda, unde a fost descoperită de un post de televiziune și a semnat cu o casă de discuri. 

Claudia Streza

Medium Club

Odată cu popularitatea valului NWOBHM (New Wave of British Heavy Metal) și invazia revistelor Bravo și Popcorn, sosite în pachetele trimise sașilor de către rudele din Germania, influențele muzicii hard rock și heavy metal nu aveau cum să ocolească Mediaș. Trupa Medium Club, în care au cântat Toni Neamțu (vocal), Sorin Dobra (chitară), Marius Dumescu alias Bila (bass), Mircea Muntean (drums) și Olimpiu Brandea (key) a făcut să răsune riffurile Black Sabbath, Kiss sau Nazareth pe scenele medieșene. Formația a repetat la Clubul Tineretului și a participat la diverse festivaluri de muzică rock, medieșenii fiind premiați și apreciați chiar de către compozitorul și omul de televiziune Petre Magdin. Medium Club a participat la „Steaua Satmarului” (Satu Mare), „Interferențe Rock” (Tg. Mureș), „Ancora de aur” (Mangalia), „Constelații rock” (Rm. Vâlcea). La cel din urmă, interpretând piesa „Singur în noapte” semnată Medium Club, Otonel câștigă premiul pentru cel mai bun solist vocal al festivalului și pleacă la Riff.

Medium Club (1987)

Rocky

La Mediaş, una dintre cele mai populare formaţii săseşti din anii `80 a fost Rocky. Formaţia a luat fiinţă în anul 1977, fiind fondată de nişte tineri saşi din oraşul de pe Târnava Mare. Numele trupei nu are nimic în comun cu filmul lui Sylvester Stallone. Băieţii s-au inspirat din numele unei reviste germane de specialitate, care era foarte populară şi printre tinerii saşi din Transilvania: rudele din Germania le trimiteau des publicaţiile muzicale Bravo şi Rocky tinerilor din Mediaş.
De-a lungul timpului, formaţia a avut mai multe formule în Mediaş şi pe urmă în Germania, după ce majoritatea membrilor au emigrat, înainte sau în timpul evenimentelor din 1989. Perioada de glorie a trupei a fost în 1986-1987, când, la solicitarea domnului Cioc de la Casa de Cultură a municipiului Mediaş, băieţii au susţinut mai multe concerte în zonă, cu un repertoriu format din piese proprii, hituri germane şi coveruri hard-rock.

Rocky

Proton Jet

Proton Jet a fost o adevărată cometă muzicală a Mediaşului, dar care a rămas în amintirea iubitorilor de muzică hard-rock din zonă. Formată în anul 1982, din muzicieni români şi saşi, trupa a cântat cu predilecţie coveruri hard-rock de la începutul anilor '80, fiind influențaţi de NWBHM. Formaţia a fost compusă din Erhard Hugel (chitară solo), Karl Pitters alias Karlutz (voce), Tibi Juchi (chitară), Marius Grigori (bass) şi Hans Roth (baterie). Influențaţi de hiturile perioadei, băieţii repetau săptămânal la Clubul Tineretului şi în jurul lor s-a format, în scurt timp, o bază de fani care veneau să îi vadă la repetiţii.

Proton Jet

Anii '90

Odată cu succesul trupelor de speed și thrash-metal în Occident, influențele au apărut și în România. Unele trupe și-au schimbat stilul ca să fie în trend, iar altele au debutat cântând noile riffuri agreate și gustate de către rockeri. La Mediaș, lucrurile au stat la fel. Dacă, la începutul anilor '60, tinerii medieșeni cântau hiturile beat și rock'n'roll, la începutul anilor '90 tinerii rockeri din orașul nostru ascultau Sepultura, Megadeth sau alte trupe de acest gen.
Nicolae Ormenișan alias Călaie a hotărât în anul 1991 să formeze o trupă. Împreună cu un chitarist, Carol Balika (bas) și Florin Popa (tobe), au început să repete la Clubul Tineretului sub numele de PSU. Genul muzical abordat era unul propriu, muzica lor fiind influențată de sonoritățile grigoriene, muzica simfonică și death-metal.

Corneliu Stroe

Mediaș Cetate Seculară

Pe lângă evenimentele de muzică pop sau rock, Mediașul este cunoscut și pentru Festivalul Concurs de Muzică Folk „Mediaș Cetate Seculară” care, în anul 2013, a ajuns la cea de-a 30-a ediție. La acest festival și-au făcut debutul nume cunoscute ale genului folk sau pop din România.

Noile voci

Odată cu apariția celor două posturi locale de radio, medieșenii au putut să afle istoria muzicală medieșeană și să asculte tinerele talente. Prin implicarea personală și a colegilor mei am reușit să readucem în atentia ascultătorilor formațiile medieșene din anii '60 - '80 și să promovam tineri talentati sau formatii care au decis sa se exprime in zona muzicala. Cripple Creek Band, Zoddiac, Eyesee Red, La Corso, Paula Țurcaș, Ela Soul, Grupul Motto, Rocky 5, Burger 7, Tudor Turcu sau Adela Cristea Deac sunt doar câteva nume care au scris istorie în zona de entertainment a Mediașului.

Burger 7

Sens Unic

La finele anilor '90, formaţia medieşeană Sens Unic a câştigat participarea pe un disc al casei de producţie A&A Records, în urma unui concurs naţional de tinere talente. Trupa a fost compusă din Virgil Suciu (vocal), Marius Moldovan alias Rică (chitară), Titus Onuţiu (bass) şi Csabi Kundi (baterie). Virgil, Rică şi Csabi au repetat la Clubul Tineretului şi au încercat mai multe genuri muzicale, trecând prin zonele funk, rock progresiv şi chiar unele pasaje de hip hop.

La Corso

Formaţia La Corso a luat fiinţă la începuturile anilor 2000. Din componenţă au făcut parte câţiva membri ai trupei Sens Unic: Marius Moldovan alias Rică (chitară), Titus Onuţiu (bass) şi Csabi Kundi (vocal). Alături de ei a fost cooptat Mircea Munteanu, fost baterist în proiectul Medium Club. Compoziţiile proprii au avut prioritate în repertoriul medieşenilor, care au compus foarte multe melodii ce puteau intra foarte uşor pe două albume. Melodiile nu au urmat un stil anume, formaţia alegând să compună piese cu influenţe de grunge, alternativ, punk, new rock, jazz-rock şi chiar fusion. Băieţii au făcut chiar o parodie după „Telefonul nu mai sună” a celor de la Sarmalele Reci. Pentru piesa „S.O.S.”, trupa a hotărât să folosească doi solişti vocali, din care unul invitat special pentru părţile de hip-hop, în genul celor de la Limp Bizkit. Melodia „Vecina” a făcut deliciul ascultătorilor de la Radio Ring, fiind difuzată în heavy rotation aproape o vară întreagă.
La Corso a avut şi apariţii la posturile naţionale de televiziune. Prima invitaţie a venit din partea lui Dan Negru, care realiza o emisiune la Timişoara pentru TVR 2. În cadrul emisiunii, medieşenii au cântat împreună cu cei de la Taxi şi un alt band din Miercurea Ciuc. Apoi au fost chemaţi la Mamaia, în cadrul unei emisiuni estivale, care era difuzată în direct la Prima TV, şi la un matinal realizat de Mihai Cioceanu la Realitatea TV.

Tudor Turcu feat. eyeSEEred

eyeSEEred

Din punct de vedere istoric, eyeSEEred este a treia trupă medieşeană de rock care apare pe o compilaţie naţională, după reuşitele celor de la Magic şi Sens Unic. O apariţie specială a medieşenilor a fost în anul 2008 la Festivalul Internaţional „Rock in Transilvania” de la Sibiu. eyeSEEred au avut atunci ocazia să cânte pe scenă alături de staruri ale rockului mondial: Doro, Testament, Axxis, Helloween şi Kreator. Filmări din cadrul festivalului au fost postate pe Metalhead, cel mai popular site de gen din România. După eveniment, l-am avut invitat pe Tudor Turcu la Radio Ring, unde am discutat despre festival. Tudor era îmbrăcat cu un maieu alb, pe care Doro îi dăduse un autograf.

Zoddiac

Zoddiac

Trupa medieşeană Zoddiac are un loc special în inima mea. Pot spune că am pus umărul, la un moment dat, pentru ca acest proiect muzical medieşean să iasă din anonimat. Fiind prieten cu componenţii trupei, i-am ajutat la evenimentul de lansare a albumului de debut şi la promovarea trupei pe internet şi în mass-media. Acest lucru se întâmpla în anul 2009, când din componenţă făceau parte: Milu Oltean (chitară), Adrian Turcu (bass), Ovidiu Zereş (baterie), Daniel Severa (vocal) şi Cristi Gaborean (key). Cartierul general al băieţilor este la Casa Armatei, unde se află sala de repetiţii şi unde băieţii au pregătit timp de un an de zile materialul pentru albumul de debut „Caut un semn”, care a fost lansat la festivalul „Zilele Tineretului Medieşean”. Evenimentul a avut loc în 30 august 2009, la Casa Schuller din Mediaş. Galeria Casei Schuller a fost neîncăpătoare pentru medieșenii prezenţi la eveniment.

Tudor Turcu

După anii 2000, în România au ajuns show-urile de televiziune X-Factor şi  The Voice (Vocea României), la care au participat mii de români, nu numai în speranţa de a câștiga marele premiu, ci mai ales de a se face cunoscuți. La preselecţiile care au avut loc la Cluj au participat şi medieşenii, iar în sezonul al doilea X-Factor, Mediaşul a fost pe buzele tuturor, datorită lui Tudor Turcu, care a fost marele câştigător.

Ioana Vințu

Ioana Vințu

În muzica internațională după anii '90, Mediașul are două voci de aur în zona jazz și world music. Ioana Vințu și Paula Țurcaș au reușit să se realizeze la New York și Berlin datorită talentului muzical. Fostă elevă la Şcoala „Hermann Oberth”, Ioana cântă acum pe scenele din SUA, Canada, Europa şi Asia. Medieşeanca a absolvit Liceul Pedagogic la Sibiu şi, după ce a locuit o perioadă în Germania, din anul 2005 se află în Statele Unite şi s-a stabilit la New York, unde a cântat în mai multe proiecte. Concertele ei nu au trecut neobservate şi au avut cronici pozitive în NewsBlaze.com şi New York Local Music Examiner.
A susținut concerte şi în locuri cu impact în istoria muzicii soul, rhytm and blues sau jazz cum ar fi: Rockwood Music Hall, The Sugar Bar, Club Groove, The Bitter End şi The Beehive din Boston. Românca a participat de trei ori la „Amateur Night at the Apollo“, pe scena celebrului Apollo Theatre din Harlem, unde au urcat, în timp, James Brown, Michael Jackson şi alte nume sonore ale muzicii internaţionale. Ioana Vîntu a câștigat, la acest concurs, locul al treilea.

Paula Turcaş

Soprana Paula Turcaş este din Mediaş, dar acum locuieşte în Germania şi colaborează cu formaţia Zmeitrei. Fiică de preot, la vârsta de 15 ani Paula i-a spus tatălui său: „Vreau să fiu cântăreaţă!” şi fără, să mai aştepte un răspuns, a adăugat: „Dacă nu mă vei ajuta, tu o să fii de vină!”. Cu ajutorul familiei, tânăra şi-a construit o carieră foarte frumoasa. Paula a studiat la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi la Hochschule Musik und Theater Zürich. A absolvit apoi cursul postuniversitar de muzică contemporană la Conservatorio della Svizzera Italiana din Lugano, cu Luisa Castellani.
Colaborarea cu proiectul Zmeitrei a început la Berlin în anul 2012. Alături de Paula, din formaţie mai fac parte: Ioan Constantin - muzicuţă solo, Adam Datcu - muzicuţă armonie, Oli Bott - vibrafon, percuţie şi Mihai Victor Iliescu - chitară, voce, aranjament. Primul demo l-au înregistrat în decembrie 2012 şi a fost lansat în februarie 2013. Materialul conţine zece piese din folclorul românesc, reinterpretate într-o manieră proprie, cu influențe jazz şi rock. Pe 4 martie 2013, Zmeitrei a cântat cu sala plină în B-Flat, cel mai renumit club de jazz din Berlin. A urmat un turneu în România, cu patru concerte consecutive la Bucureşti, care au avut un ecou profund în public şi acoperire naţională în radio şi presă.

Zmeitrei și Ian Brennan

În loc de încheiere

Medieșenii se pot mândri cu concetățeni de-ai lor care au ajuns să cânte la New York, Nashville, Berlin, Shanghai și să fie pe scenă alături de nume sonore ale muzicii internaționale precum: Gypsy Kings, Doro, Moby, Peter Maffay, The Bellamy Brothers sau Dark Tranquillity. Din orașul de pe Târnava Mare au plecat talente muzicale care s-au făcut remarcate în Germania, Statele Unite, Hong Kong, Olanda sau Suedia.