Poeme printr-un veac. O stradă şi o şcoală din Mediaş poartă numele poetului George Popa

Autor: Milu OLTEAN

 

Cândva, în perioada interbelică, marele poet Ion Minulescu fusese invitat să participe la o șezătoare literară la Mediaș. De la înălţimea talentului său deja aplaudat în epocă, Minulescu a întrebat cine-l va prezenta. „Eu”, i-a răspuns George Popa, de altfel un tip scund de statură. „Păi bine, măi, țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu cred că nici nu știi mânui briciul”. După șezătoare, maestrul simbolist şi-a regretat aroganţa: „Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine!”.

 

Venit din legendă

 

Cuvânt lângă cuvânt, construcţii trainice din cuvinte, spre-a sufletului delectare, menite a străbate anii şi furtunile care încruntă frunţile. Poezie, rânduri înşirate de cuvinte şlefuite şi stări, idei şi frânturi de gând. „Bine, bine, dar ce idee putem scoate de aici? Care e ideea care să reziste în timp?”. Cu această întrebare obişnuia poetul medieşean George Popa să-şi problematizeze valoarea unei pagini scrise, iar talentul său şi delicateţea condeiului l-au păstrat viu în memoria urbei în care o şcoală şi o stradă îi poartă numele, la aproape 40 de ani de la moartea sa. „Câte valuri n-au izbit corăbiile / Câte furtuni n-au îndoit catargele / Dar undeva, într-o colchidă de aur / Mă aştepta marea mea legendă”, scria în 1936 poetul medieşean George Popa, în poezia sa „Întoarcerea din legendă”, apărută în revista „Lanuri” din Mediaş. Pe 19 octombrie se împlinesc 100 de ani de la naşterea, în urbea de pe Târnava Mare, a celui care avea să fie unul dintre cei mai reprezentativi poeţi locali.

 

Dascălul pasionat de stihuri

 

George Popa a văzut lumina zilei în 19 octombrie 1912 la Mediaş. Se trage dintr-o familie de ţărani. Mama sa se numea Maria, iar tatăl, Gheorghe Popa. A urmat şcoala primară la Biertan, apoi la Târnava Mare şi Gârbova. În 1930, tânărul a absolvit Şcoala Normală din Deva, iar imediat după aceea este numit învăţător în localităţile Ghelinţa şi Lemnia, din judeţul Covasna,  apoi transferat la Dârlos şi Valea Lungă, mai aproape de casă. Preocupat de poezie, Popa şi-a făcut debutul cu versuri încă din 1930, atunci când a publicat în „Gazeta Hunedoarei”, o revistă condusă de profesorii săi de atunci, Georghe Ghinea şi Ion Mihu, care l-au încurajat şi susţinut. A fost doar începutul unui frumos şi fructuos drum, deoarece în anii următori poetul este remarcat şi publicat într-o serie de reviste culturale ale vremii, precum „Glasul Bucovinei”, „Junimea literară”, „Hyperion”, „Braşovul literar”, „Universul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Meşterul Manole”, „Revista cercului literar” şi multe altele.



Revista „Lanuri”

 

În septembrie 1933, poetul George Popa, împreună cu scriitorul Mihail Axinte şi alţii, a lansat la Mediaş revista „Lanuri”, o publicaţie literară ce reflecta pe deplin zbuciumul şi talentul generaţiei interbelice. Vorbind într-un interviu despre revista „Lanuri”, istoricul medieşean George Togan spunea mai târziu că „generaţia de după primul război mondial, generaţia vie, reprezenta primatul spiritual şi s-a pregătit pentru opera de desăvârşire a unităţii naţionale, prin care se înţelegea şi opera de culturalizare. Astfel, cu timpul s-a format un tineret de avangardă, care renunţând la utopiile trecutului, s-a strâns într-un mănunchi şi punându-se în slujba neamului său a dat Medişului o viaţă culturală românească intensă. Prin înfiinţarea revistei «Lanuri», condusă de Mihail Axente şi George Popa, această generaţie a reuşit să creeze o viaţă spirituală cu un înalt orizont”. În „Lanuri” apar mai multe poeme ale lui George Popa şi o serie de recenzii despre scriitorii relevanţi ai vremii. Revista se impune în peisajul cultural românesc, fiind parte a unor schimburi culturale intense şi cu alte publicaţii de profil din ţară, cu prilejul a numeroase manifestări, şezători şi întâlniri culturale.

 

Talent încurajat

 

În 1937, Popa se întoarce în oraşul natal, Mediaş, ca învăţător. În acelaşi an, un juriu format din Liviu Rebreanu, Victor Ion Popa şi Pompiliu Constantinescu i-a acordat poetului premiul revistei „Curentul literar” pentru poemul „Manole vorbeşte zărilor”. În acelaşi an, volumul său de debut „Plecarea spre legendă” câştigă premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului din partea Societăţii Scriitorilor Români din Ardeal. În 1939, Popa tipăreşte în „Lanuri” eseul „Literatura ardeleană de azi”, iar pe atunci era deja publicat într-o serie de reviste consacrate. Stabilit la Mediaş, unde a fost pe rând învăţător, profesor de limba română şi muzică, bibliotecar, apoi, în 1946, reprezentant al Direcţiei Generale a Teatrelor şi Operelor din Transilvania, precum şi al Societăţii Compozitorilor Români, membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal, George Popa se bucură de o recunoaştere a muncii şi talentului său pretutindeni în ţară. În 1944, a fost  redactor al gazetei „Mediaşul nou”, pe urmă secretar de redacţie la „Ecoul Târnavelor”, în 1945.

 

Şi-a văzut munca încununată

 

 

„George Popa era mucalit”

 

Poetul George L. Nimigeanu rememorează cu mare drag întâlnirile cenaclului „Octavian Goga” din anii ’60, de la Mediaş, acolo unde George Popa era deja unul dintre seniori. Recunoaşte că Popa imprimase un stil de lucru riguros în cadrul cenaclului, fapt care a dus la creşterea calitativă a celor scrise. Nimigeanu este de părere că George Popa a fost un deschizător de drumuri pentru poeţii medieşeni. „În ’65, terminasem facultatea şi am venit la Mediaş ca profesor de sport. Cochetasem cu poezia şi în facultate şi, peste o vreme, am auzit de întâlnirile cenaclului literar de la Mediaş. Am mers şi eu. Întâlnirile se ţineau la vechea biblioteca din piaţa G. Enescu. Erau acolo George Popa, Mihail Axente, Schuster Dutz... George Popa era un mucalit, îi plăcea veselia, dar nu se avânta. Era discret, însă sufletist, în sensul că dădea tonul discuţiilor. Atmosfera era aparte. Se făceau prezentări, analize şi nu ne iertam deloc. Ne certam pe un cuvânt. Dar când plecam, eram cu toţii prieteni. George Popa era un tip sensibil şi foarte meticulos la poezie. Îmi aduc aminte că era foarte bucuros atunci când i-a apărut cartea «Mâhniri lângă leagăn». Pentru mine rămâne ceea ce obişnuia să spună când ne lua la bani mărunţi: «Bine, bine, dar ce idee putem scoate de aici? Care e ideea care să reziste în timp?»”, ne-a povestit poetul stabilit la Mediaş acum aproape o jumătate de veac.

 

Un tip sensibil

 

Profesorul Gheorghe Buşoiu, cel care timp de peste două decenii a fost directorul Bibliotecii Municipale din Mediaş, este co-autor împreună cu profesorul universitar doctor Lucian Giura al volumului „Profiluri medieşene”, apărut în acest an. Printre altele, el face o trecere în revistă a vieţii şi activităţii lui George Popa. Buşoiu s-a aflat şi el în cercul de prieteni ai poetului medieşean, iar astăzi se mândreşte cu o dedicaţie lăsată de Popa pe volumul de versuri „Mâhniri lângă leagăn”. „Eu am venit la Mediaş în ’69, ca director la Biblioteca Municipală, şi atunci am aflat de cenaclu şi de activitatea lui. Popa era mentorul cenaclului şi sunt multe amintiri frumoase din acea perioadă. Era un tip extraordinar de sensibil şi poate cel mai talentat poet pe care l-a avut Mediaşul. Chiar vorbeam între prieteni, neşansa lui Popa a fost că s-a născut într-un oraş de provincie. Dacă ar fi activat într-un oraş cu activitate culturală mai intensă, cred că ar fi fost mult mai cunoscut. Autograful şi dedicaţia de la el le-am luat la o cafea. Eram împreună la restaurantul «La cetate» care era pe amplasamentul Casei Schuller, în toamna lui ’72. Acolo mi-a scris dedicaţia. Era bucuros pentru carte”, explică fostul director.

Opera lui George Popa