luni, 26 octombrie 2026

Publicat la luni, octombrie 26, 2026 de

Două medalii de bronz pentru CSM Mediaș la Campionatul Balcanic de Ciclocros

Lorenzo Cătană și Denisa Mărcuș au încheiat pe locul al treilea la categoriile U19, în competiția desfășurată în județul Prahova.


Sportivii Clubului Sportiv Municipal Mediaș, Lorenzo Cătană și Denisa Mărcuș, au obținut două medalii de bronz la Campionatul Balcanic de Ciclocros 2026, desfășurat duminică, 25 octombrie, în comuna Florești, județul Prahova, în cadrul evenimentului „Velocrosul Castanilor”.


Cei doi reprezentanți ai clubului medieșean au urcat pe podiumul competiției internaționale, la care au participat cicliști din mai multe țări, printre care Macedonia de Nord, Grecia, Republica Moldova, Serbia și Bulgaria.

Lorenzo Cătană a ocupat locul al treilea la categoria U19 masculin, în timp ce Denisa Mărcuș a obținut aceeași clasare la U19 feminin. Cele două rezultate confirmă prezența sportivilor de la CSM Mediaș în lupta pentru podium la nivel balcanic.

"Sportivii Clubului Sportiv Municipal Mediaș au obținut rezultate importante în cadrul competiției „Velocrosul Castanilor”, Etapa 1 din Cupa României la Ciclocros și Campionatul Balcanic de Ciclocros, desfășurată în data de 25 octombrie 2026, în comuna Florești, județul Prahova. CSM Mediaș a fost reprezentat de patru sportivi, care au concurat la diferite categorii de vârstă, reușind următoarele rezultate:

  • Lorenzo Cătană - locul 3, categoria U19 masculin
  • Mărcuș Denisa - locul 3, categoria U19 feminin
  • Pîntea Ianis - locul 8, categoria U15
  • Denis Cătană - locul 12, categoria U17", au transmis reprezentanții CSM Mediaș.

Competiția a fost organizată de Domeniul Cantacuzino din Florești, sub egida Federației Române de Ciclism, și a reunit sportivi din mai multe țări, într-o întrecere dedicată uneia dintre disciplinele solicitante ale ciclismului.

    Trimite prin e-mail