marți, 31 martie 2026

Publicat la 3/31/2026 09:52:00 a.m. de

Andrei Toma și Diana Dobrin, de la Ippon Mediaș, medaliați la British Open Karate Championships

Sportivii de la Clubul Ippon au câștigat 2 medalii la „British Open Karate Championships”, prima etapă din acest an a WUKF European Tour 2026. Andrei Toma și Diana Dobrin au obținut argint, respectiv bronz în probele de kumite. Evoluții bune la competiția de la Londra au avut și Maria Brăteanu, David Savu și Tudor Chisăliță. 


Pentru karatiștii medieșeni, perioada următoare este una foarte aglomerată, cu mai multe competiții naționale și internaționale. „A fost o competiție reușită, fiind și prima internațională din acest an. A fost un număr mai mare de participanți decât ne așteptam, am descoperit acolo că aveam competitori din 11 țări. Din România au fost câteva cluburi care au participat și ne-am bucurat să fim cu toții acolo. Sportivii noștri s-au descurcat foarte bine, am avut doi reprezentanți la categoriile peste 18 ani, la seniori și la juniori. La categoriile de seniori de European Tour au participat Diana Dobrin și Andrei Toma” a explicat antrenorul Dora Hanga.

La sfârșitul săptămânii trecute, 28 de sportivi de la Clubul Ippon Mediaș au participat la „Cupa Vladimirescu 2026”. Competiția s-a desfășurat în perioada 28-29 martie la Arad și a reunit 31 de cluburi din toată țara. Karatiștii medieșeni au avut rezultate excelente, reușind să câștige 13 medalii de aur, 19 argint și 18 de bronz, care a dus Clubul Ippon pe poziția a treia în clasamentul general pe medalii. 
    Trimite prin e-mail