Formația pregătită de antrenorul Alexandru Curtean a
câștigat cu scorul de 4-2 confruntarea disputată în deplasare cu Unirea Bascov.
Cristian Avram din penalty în prima repriză, respectiv Andrei Roșu, Cristian
Cocan și Raul Avram în actul secund, au fost autorii golurilor pentru gruparea
de pe Târnava Mare. În etapa următoare, ACS Mediaș va întâlni CSM Târgu-Jiu.
Partida se va disputa vineri, 12 septembrie, de la ora 17:00 pe Stadionul 8
Mai.
Gruparea de pe
Târnava Mare a disputat la sfârșitul săptămânii trecute a doua partidă oficială
din actuala ediție de campionat și în același timp primul meci în deplasare. Tehnicianul
Alexandru Curtean a început partida în formula Teodor Filipescu, Alin
Dohotariu, Cristian Avram, Paolo Stan, Ianis Frîncu, Lucian Noian, Sergiu Luca,
Răzvan Greu, Benjanim Hanzu, Andrei Roșu și Victoraș Astafei.
Egal la pauză
ACS Mediaș a
deschis scorul foarte repede în partida de la Bascov. În minutul 4 Andrei Roșu
a fost ținut clar în careul de 16 metri, iar centralul întâlnirii a indicat
punctul cu var. A executat și transformat cu siguranță căpitanul Cristian
Avram. În minutul 33, formația gazdă a primit și ea lovitură de pedeapsă, ușor
acordată, care a fost transformată în gol de Ionuț Teodorescu. În acest condiții
la cabine s-a intrat cu scor egal, 1-1.
Succes important
Victoraș Astafei
și Cristian Cocan au trecut pe lângă golul 3 în debutul reprizei secunde, iar
apoi în minutul 56 Andrei Roșu a reușit să își aducă formația în avantaj. Cu
zece minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc, Cristian Cocan a
reușit o acțiune frumoasă pe care a finalizat-o cu un șut imparabil și a dus
scorul la 3-1. În ultimul minut din timpul regulamentar de joc, medieșenii au
scăpat pe contraatac, iar Raul Orlandea a marcat simplu pentru 4-1. Gazdele au
mai marcat și ele o dată în al doilea minut de prelungiri tot prin Ionuț
Teodorescu, iar partida s-a terminat cu victoria medieșenilor, scor 4-2.
Mulțumit de
echipă
La finalul
partidei câștigate la Bascov, antrenorul medieșenilor a explicat că este mulțumit
de jucători. Alexandru Curtean a mai spus că se bucură foarte mult pentru cele
trei puncte obținute. „Ne bucurăm foarte mult pentru această reușită și pentru
cele trei puncte. Am simțit la băieți o descătușare după meciul trecut, când,
deși am pierdut, am avut foarte multe situații de gol, bară, șuturi
periculoase, ocazii clare. De data aceasta am fost mai inspirați la finalizare și
am reușit să fructificăm șansele. Mă bucur și pentru cei care au intrat de pe
bancă, au arătat prospețime și au făcut diferența. Este pentru prima oară când
sunt cu adevărat mulțumit de aportul tuturor celor care au intrat pe parcurs” a
declarat antrenorul Alexandru Curtean.
Meci acasă
Etapa cu numărul
3 a campionatului Ligii a treia programează un meci pe teren propriu pentru ACS
Mediaș. Gruparea de pe Târnava Mare va juca vineri, 12 septembrie, de la ora
17:00, cu CSM Târgu-Jiu. Cele două formații sunt vecine de clasament, cu același
număr de puncte, 3, dar și același golaveraj, 5-5. Medieșenii au câștigat cu
Unirea Bascov și au pierdut cu Minerul Lupeni, iar formația din Târgu-Jiu a
învins ACS Viitorul Dăești și a pierdut cu Unirea Bascov.
