luni, 26 mai 2025

Publicat la 5/26/2025 09:27:00 a.m. de

Andreea Dancu, în cărți pentru mondialul de karate din Suedia

 

Municipiul Mediaș a găzduit, în perioada 24-25 mai, Campionatul Național de karate WUKF, destinat sportivilor trecuți de vârsta de 13 ani. Medieșeanca Andrea Dancu a obținut aurul la categoria kumite individual 14-15 ani.

foto: Ippon Mediaș /arhivă

Evenimentul s-a desfășurat la Sala Polivalentă „Octavian Șerban” și a reunit 391 de karatiști de la 49 de cluburi din România.
Clubul Ippon Mediaș a fost reprezentat de 20 de karatiști, printre aceștia aflându-se și Andreea Dancu din clasa a IX-a Filologie B, în cadrul Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș. Sportiva pregătită de antrenoarea Dora Maria Hanga a avut o prestație foarte bună în fața publicului medieșean, reușind să obțină aurul la categoria kumite individual 14-15 ani. De asemenea Andreea Dancu a mai obținut două medalii de aur la kumite și kumite rotativ echipe alături de Ștefania Coman, Ștefania Râșnovean și Diana Maria Dobrin, componentele echipei Ippon Mediaș.

foto: Liceul Teoretic Axente Sever Mediaș

Campionatul Național de karate WUKF 13+ a fost un criteriu de selecție pentru Campionatul Mondial de Karate WUKF, programat peste 2 luni, iar rezultatele obținute de axentista noastră ar putea să o propulseze în lotul de sportivi care va reprezenta țara noastră în Suedia.
„Îi felicităm pe sportivii clubului Ippon Mediaș și pe antrenoarea Dora Hanga și le dorim succes tuturor componenților clubului pentru mondialul de karate WUKF din Suedia”, au transmis reprezentanții Liceului Teoretic „Axente Sever” Mediaș.
    Trimite prin e-mail