miercuri, 28 august 2013

Publicat la 8/28/2013 04:32:00 p.m. de Redacţie

Maraton de 24 de ore pe bicicletă

foto: Olimpiu Haidu
Zeci de ciclişti din municipiul Mediaş şi alte oraşe ale României au pedalat, la sfârşitul săptămânii trecute, timp de 24 ore, de sâmbătă dimineaţa şi până duminică dimineaţa. Evenimentul intitulat generic „Mediaş 24 Ore“ a ajuns la cea de-a treia ediţie consecutivă şi s-a desfăşurat în zona Binder-Bubi. Maratonul de mountain-bike a fost organizat în acest an de Clubul Dafora, în parteneriat cu Asociaţia Ciclomed. Ca şi la ediţia anterioară, s-a concurat pe două categorii: solo şi pe echipe. Traseul stabilit de organizatori a avut o lungime de 9,7 km, cu o diferenţă de nivel de 270 de metri. Duminică dimineaţă, la finalul cursei, toţi concurenţii au fost invitaţi să se hidrateze cu pepeni. Ei s-au putut relaxa, apoi, la piscina hotelului Binder-Bubi, iar până la ora 13.00, înaintea festivităţii de premiere, organizatorii le-au pregătit o mică petrecere cu paste şi bere pe săturate. (A. P.)

    Trimite prin e-mail