sâmbătă, 10 septembrie 2011

Publicat la 9/10/2011 09:01:00 a.m. de Redacţie

Schimbări la Meditur

Societatea de transport public din Mediaş se dotează cu echipamente inteligente pentru monitorizarea şi controlul călătoriilor.


Autor: Aurelian LUNGU

Nouă automate de bilete vor fi instalate în Mediaş
Meditur a lansat un anunţ de licitaţie şi este dispusă să cheltuiască 120.000 de euro, fără TVA, pentru implementarea în trei luni a noului sistem informatic. Directorul Dănuţ Voinea spune că toate societăţile de transport public din ţară vor fi obligate, în curând, să implementeze ticketing-ul electronic, aşa că o achiziţie în acest sens este cu siguranţă mai ieftină în acest moment.

Ticketing electronic

Investiţia promite să schimbe total „faţa” transportului public urban. Din detaliile date publicităţii, deocamdată, de societatea Meditur, primele diferenţe pe care le vor observa medieşenii se referă la validarea titlurilor de călătorie. Deşi actualele aparate vor mai fi menţinute în funcţiune - pentru biletele pe hârtie normală, în autobuze şi troleibuze vor mai apărea încă 32 de validatoare noi, pentru bilete şi abonamente. Tipărite pe hârtie termică, noile bilete vor fi valabile pentru două călătorii. La urcare, pasagerii introduc biletul în fanta validatorului, iar acesta tipăreşte pe două rânduri informațiile privind ora, data şi seria vehiculului. Posesorii abonamentelor pe suport electronic vor fi cei mai relaxaţi, aceştia vor putea valida călătoria „contactless”, adică doar apropiind de aparat geanta sau buzunarul în care se află cardul. Achiziţionarea biletelor şi abonamentelor devine şi ea mai uşoară, datorită a două noi puncte de vânzare şi instalării a nouă automate. Titlurile de călătorie vor putea fi verificate tot electronic, cu ajutorul a şase terminale.

Comunicare online

Computerul de bord instalat în fiecare mijloc de transport va permite comunicarea cu dispeceratul Meditur atât prin intermediul mesajelor vocale, cât și al celor scrise. Dispozitivul va oferi informații despre traseul parcurs de vehicul, eventualele abateri față de traseul și orarul prestabilit, viteza, traseul, foaia de parcurs a șoferului şi chiar fișa de revizii a vehiculului. În total, vor fi achiziţionate 32 de astfel de computere. Informatizarea dispeceratului mai presupune achiziţia unei aplicaţii web şi a aparatelor GPS.

Interes
23
septembrie este data-limită
pentru depunerea ofertelor

Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a ziarului.
    Trimite prin e-mail